Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale gestionează un număr de aproape 30 de prestaţii sociale acordate populaţiei de către stat. Aceste ajutoare financiare sunt acordate sub forma unor alocaţii familiale, în domeniul asistenţei sociale, pentru bunuri şi servicii sau transferuri între unităţi ale administraţiilor publice locale. Astfel, de la începutul acestui an, au beneficiat în total de diverse forme de sprijin financiare acordate de stat, un număr de peste 260.000 de botoşăneni, ceea ce a necesitat un efort financiar de la bugetul de stat de peste 80 de milioane de lei noi. Astfel, în cadrul alocaţiilor de stat numărul beneficiarilor este de peste 97.000, pentru alocaţii complementare au fost acordate ajutoare unui număr de circa 24.000 de persoane, în timp ce alocaţii de susţinere au primit aproximativ
5.000 de persoane. „
Cele mai importante sume au fost direcţionate către plata ajutoarelor la încălzire, în cazul celor racordaţi la sistemul centralizat fiind vorba despre un număr de 14.000 de beneficiari cu un efort financiar de peste 6 milioane de lei, în timp ce la ajutoarele de încălzire pentru lemne au fost acordate aproape 85.000 de ajutoare, pentru o valoare totală de la îbceputul anului de peste 16,7 milioane de lei noi”, a declarat
Sebastian Tocariu, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale. Agenţia de Prestaţii Sociale mai gestionează o serie de prestaţii sociale cum ar fi: ajutoare pentru tratamente medicale, ajutoare de urgenţă, indemnizaţii de hrană pentru persoanele infectate cu HIV, subvenţii pentru asociaţii şi fundaţii, sau sprijin financiar la constituirea familiei.