Linişte şi pace pe drumul spre Suceava, nici un utilaj la lucru – VIDEO & GALERIE FOTO
Mobilizarea extraordinară de forţe consemnată sâmbătă pe drumul Botoşani – Suceava a ţinut doar înainte, în timpul şi puţin după vizita premierului Victor Ponta. Luni, nici unul dintre zecile de utilaje care erau la lucru în week-end nu se mai afla pe DN 29.
Au rămas doar indicatoarele cu "drum în lucru"
Circulaţia pe drumul Botoşani – Suceava se desfăşura în ritm normal, inclusiv pe tronsonul dintre Stâna Baisa şi Stejarul, acolo unde în ziua în care prim-ministrul a venit în judeţ se mergea pe un singur fir şi asta după o aşteptare de aproximativ un sfert de oră. Au rămas în schimb indicatoarele cu „drum în lucru” şi restricţiile de viteză, precum şi podeţele promise să se amplaseze pe marginile şoselei. Toate acestea s-ar fi întâmplat fiindcă astăzi este sărbătoare, Sfânta Cuvioasa Parascheva, iar drumarii au hotărât să nu lucreze într-o astfel de zi. Promisiunile neoficiale sunt că se va trece la lucru de mâine, însă ţinând cont că este vorba de o zi de marţi, când mulţi români superstiţioşi nu se apucă de treabă, rămâne de văzut dacă într-adevăr se vor relua lucrările la DN 29.
Nebuloasă cu finanţarea
Oricum, finanţarea este încă una neclară. Întrebat sâmbătă ce sume sunt alocate pentru această lucrare, Narcis Neaga, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, a răspuns că 1 milion de lei, sumă infimă în condiţiile în care investiţia se ridică la 68 milioane lei fără TVA. Însuşi premierul a fost „foarte clar”. Răspunzând jurnaliştilor, Victor Ponta a afirmat că firmele constructoare, adică SC Spedition UMB SRL, SC Tehnostrade SRL, SC Arcada Company SA şi SC Consitrans SRL, nu vor lucra pe banii lor fiindcă „nu e drumul lui, e drumul statului”, după care, imediat, a spus că a devenit o practică frecventă ca unele companii să lucreze în avans din fonduri proprii deoarece „ne-am plătit toate datoriile din ultimii ani şi atunci constructorii au avut şi ei bani, lucrează”. CITEŞTE ŞI:
Mobilizare ca la PCR pentru Ponta,camioane dispărute şi primari PDL - GALERIE FOTO VEZI ÎN VIDEO MODUL GROAZNIC ÎN CARE SE CIRCULĂ PE PORŢIUNEA STEJARUL - BAISA