Moment important pentru dezvoltarea viitoare a Județului Botoșani, dar și a localităților din teritoriul definit Țara de Sus pe raza județelor Suceava și Iași.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional, a votat ieri, 10 iunie, Proiectul de Lege privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene, în care numele județului Botoșani se află pe lista celor care vor beneficia de bani europeni, prin mecanismul ITI.
“Alături de colegii parlamentari Doina Federovici, Marius Budăi, Roxana Mînzatu, Alfred Simonis (PSD) și Florin Roman (PNL), am depus un amendament la acest proiect de lege prin care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare Integrată și Sustenabilă în Țara de Sus va beneficia de alocare distinctă de fonduri europene prin mecanismul ITI, în exercițiul financiar 2021 – 2027. Dacă legea va fi promulgată, depinde doar de noi, de munca și interesul nostru, al parlamentarilor și reprezentanților legali ai UAT-urilor din județul Botoșani, Iași și Suceava să stăm la aceeași masă și să dezvoltăm sustenabil și responsabil arealul geografic desemnat în ADI - Țara de Sus”, a declarat senatorul Lucian Trufin.
Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară - Dezvoltare Integrată și Sustenabilă în Țara de Sus, pentru judeţele Suceava, Botoşani şi Iaşi, se re găsește în textul legii alături de alte două asociații care se vor bucura de fonduri europene separate:Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Moții Țara de Piatră, pentru zona Munților Apuseni, şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ITI Microregiunea Ţara Făgăraşului pentru judeţele Sibiu şi Braşov.
“Trebuie menționat faptul că acest amendament dar și proiectul de lege au beneficiat de o largă susținere în Parlament. Acest lucru ne arată că putem reuși doar împreună, liderii politici înțeleg să pună umărul cu toții la dezvoltarea unei regiuni, mai ales că vorbim de fonduri structurale de la Uniunea Europeană. Acest model trebuie respectat și la următorul nivel, respectiv cel județean. Când vorbim despre dezvoltare trebuie să identificăm și să susținem proiectele care sunt de interes general și prin intermediul cărora putem ridica județul în care locuim. Așadar AVEM TREABĂ!”, a mai declarat senatorul botoșănean.
(Comunicat PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Declarația zilei 6 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024