Cadrele didactice vor primi mai puține gradații de merit decât în anii anteriori.
În 2020 au fost acordate peste 190 de gradații, anul acesta numărul va fi mai mic.
„Astăzi se stabilește ponderea gradațiilor pe discipline de învățământ. Vor fi mult mai puține decât anul trecut, vreau să spun colegilor din teritoriu că nu este vina mea. S-au dat cu larghețe în anii anteriori.”
Daniel Botezatu, inspector școlar general.
S-au stabilit și grilele de evaluare.
„Încercăm să dăm și la personalul didactic și la didactic auxiliar un număr de gradații pentru că e o recompensă practic pentru munca lor de cinci ani. Iar reglajul acestora al gradațiilor de merit va fi peste doi ani când vom ajunge iarăși într-un an în care nu se vor mai acorda”,
Daniel Botezatu, inspector școlar general.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024