Meciul de vineri, dintre olteni și moldoveni, a fost amânat după ce medicul celor de la FC Botoșani a fost confirmat pozitiv la textul COVID-19.
A fost o veste care i-a bulversat pe oficialii olteni care sperau într-o reprezentaţie de gală la redeschiderea Ligii 1.
"Pentru noi e rău. E păcat că s-a amânat. Dacă băteam pe Botoşani puneam mare presiune pe adversarii la titlu, pe CFR şi FCSB. Acum, mi-e milă şi de cei de la Botoşani! Dacă ei rămân în Craiova încă două săptămâni de carantină e o cheltuială uriaşă pentru club, nici nu poţi să faci antrenamente", a declarat la Digisport Gică Craioveanu.
Justin Ștefan a spus, la Digi Sport, că în aceste condiții, în care medicul de la FC Botoșani, Petre Rădăuceanu, a intrat în atenția DSP, a înștiințat ambele cluburi, din Craiova și din Botoșani, că trebuie să intre în carantină timp de 14 zile.
La fel ca și la Dinamo, oficialul celor de la Botoșani este asimptomatic și se simte foarte bine.
”Noi nu am avut ce face, acesta este protocolul. Și noi ne dorim să se joace fotbal, să revină Liga 1, dar pe primul loc este sănătatea jucătorilor”, a spus Justin Ștefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Botoșănean AMENDAT de dimineață de polițiștii locali după ce „și-a dus” gunoiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024