Luni conducerea Primăriei Botoșani a primit vizita unei delegații româno – americane cu scopul de inițiere a unor proceduri operaționale de cooperare cu instituțiile civile în cadrul exercițiului Cimic Victory 2016. Astfel de întruniri au avut deja loc în mai multe județe ale țării, fie la sediul primăriilor, fie la prefecturi sau inspectorate pentru situații de urgență.
Aceste vizite sunt organizate de reprezentanții unei unități militare din București și au un caracter de documentare și familiarizare a oaspeților cu activitățile specifice administrației publice locale din țara noastră.
Din partea Primăriei Botoșani s-a efectuat o scurtă prezentare a orașului și a instituției, a colaborării cu Consiliul Local dar și tendințele pentru viitor și eventuale proiecte de dezvoltare. Au luat cuvântul viceprimarii Cosmin Andrei și Marian Murariu care au fost completați de Adriana Zăiceanu și secretarul Ioan Apostu.
Întâlnirea a avut loc în sala de ședințe a Primăriei Botoșani și a durat mai puțin de o oră.
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Jocurile video vor deveni materie opțională în licee: Decizia a fost luată de Ministerul Educației
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024