Ministrul Muncii, Marius Budăi, nu a putut oferi detalii, la începutul săptămânii, despre sursa banilor care vor fi alocaţi pentru majorările de salarii din sistemul de învăţământ.
Oficialul guvernamental, citat de stiripesurse.ro, a afirmat că bugetul Ministerului Educaţiei va fi rectificat pentru a primi cele aproape 3 miliarde de lei necesare creşterilor de leafă cu care Guvernul a fost de acord după trei săptămâni de grevă a profesorilor.
”Să ajungem la rectificare şi veţi regăsi în rectificarea respectivă sursa banilor”,
Marius Budăi, ministrul Muncii.
Marius Budăi a fost întrebat, luni după-amiază, la finalul şedinţei de Guvern, de unde va lua Executivul bani pentru salariile majorate ale cadrelor didactice, el neputând să dea un răspuns în acest sens.
”S-a decis foarte clar că va fi suplimentat la rectificare bugetul Ministerului Educaţiei şi vor fi asigurate aceste sume. Să ajungem la rectificare şi veţi regăsi în rectificarea respectivă sursa banilor”,
Marius Budăi, ministrul Muncii.
De asemenea, întrebat de unde a făcut Guvernul rost de bani, în condiţiile în care la începutul grevei oficialii Executivului explicau că nu sunt fonduri pentru majorările solicitate, Budăi a răspuns: ”Guvernul şi coaliţia politică a înţeles să rezolve această problemă, şi repet, pe asumare. Ne-am asumat să rezolvăm această problemă”.
”Dacă ne uităm pe parcursul discuţiilor cu sindicatele, cerinţele s-au schimbat de la o zi la alta, de la o oră la alta, de la o discuţie la alta. Au fost mult mai multe solicitări, reveniri la solicitări, renunţări la solicitări”, a afirmat ministrul Muncii, întrebat de ce în urmă cu trei săptămâni Guvernul susţinea că nu poate acorda majorări salariale de 25% în educaţie, lucru care se întâmplă acum.
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024