Botoşaniul a reuşit să omologheze cele mai noi produse tradiţionale. Reţetele sunt tradiţionale româneşti şi provin de pe malurile Prutului.
Săptămâna trecută, la Botoşani, au fost atestate cele mai noi produse tradiţionale. Este vorba despre oţetul de trandafir şi sirop de trandafiri marca „Deliciul Mihaelei“, produse de Mihaela Rusu, o femeie-fermier de pe malurile Prutului.
”Judeţul Botoşani este mai bogat cu încă două produse tradiţionale. Aparţin unui producător de pe malul Prutului, care plantează trandafiri. A acreditat oţetul de trandafiri şi sirop de trandafiri”,
Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agricole Botoşani.
Mihaela Rusu mai are atestat încă un produs tradiţional fiind vorba de dulceaţa de trandafiri.
Produsele sunt realizate manual şi respectă reţetele tradiţionale ale zonei, Mihaela Rusu fiind singura din zona Moldovei care reuşeşte să menţină şi să exploateze o plantaţie de trandafiri.
Mihaela Rusu a început să cultive trandafiri acum şase ani pe pământul bunicii sale din comuna Manoleasa. Mai precis a cultivat pe o suprafaţă de 20 de ari, rosa damascena, sau pe scurt trandafirul de Damasc, potrivit pentru dulceaţă. Inspiraţia a venit de la dulceţurile de trandafir, tradiţionale, culmea pe malurile Prutului, realizate din generaţie în generaţie, scrie Adevărul.
Mihaela Rusu este însă una dintre puţinele care au continuat această tradiţie, dar a reuşit să o transforme şi într-o afacere. Şi asta în condiţiile în care, stabilită la Iaşi, Mihaela Rusu căuta un loc de muncă. A reuşit cu multă migală să realizeze reţeta tradiţională de trandafiri. Apoi produsul a fost atestat după o documentaţie consistentă. Între timp, Mihaela a popularizat dulceaţa sa pe la mai toate târgurile de profil.
În 2016, dulceaţa a fost recunoscută la nivel naţional şi inclusă în Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale.
Botoşăneanca a continuat să folosească petalele de trandafiri şi pentru alte reţete tradiţionale. Aşa au apărut oţetul şi siropul de trandafiri.
Oţetul şi siropul se fac din petalele trandafirilor de Damasc cultivaţi pe malurile Prutului, în satul Iorga, comuna Manoleasa. Procesul este unul complex. Petalele se culeg manual, fiind nevoie de o muncă susţinută.
”Absolut totul se face manual. De la plantare şi până la obţinerea produsului finit. Implică o muncă uriaşă, dar cu satisfacţii pe măsură”,
Mihaela Rusu.
Oţetul de trandafir, în special, este o delicatesă a gamei. Este nevoie de un proces complex pentru un produs fin.
”Nu macerăm petalele în oţet şi alcool. Facem o reţetă de oţet care să fie blând cu pielea şi îl macerăm în drojdie, zahăr şi foarte puţin oţet, timp de o lună”.
Oţetul de trandafir are şi proprietăţi terapeutice dar şi cosmetice. Acesta ar fi bun împotriva febrei, oboselii, durerilor de cap. Totodată este şi un bun balsam pentru păr.
Siropul de trandafiri la rândul său este un produs dichisit, la care puţini s-ar aştepta să fie produs undeva, pe malurile Prutului.
Mihaela Rusu spune că după consultările cu specialiştii a descoperit că acest sirop de trandafiri ar fi un bun leac contra oboselii, depresiei fiind indicat totodată şi pentru afecţiunile aparatului respirator. De obicei este băut cu apă, fiind concentrat. Este de asemenea foarte aromat, datorită petalelor de trandafir de Damasc, scrie sursa citată.
Şi siropul este făcut tot prin procedee manuale, naturale. Atât oţetul cât şi siropul de trandafir ar fi făcut parte din arsenalul boieroaicelor moldovence pentru a-şi menţine frumuseţea şi sănătatea. Toate cele trei produse ale Mihaelei Rusu au fost grupate sub brandul ”Deliciul Mihaelei” recunoscut la nivel naţional.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Declarația zilei 6 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024