Pe o ploaie măruntă și caldă de vară, printre stropi deși, zeci de persoane s-au scurs, unele ascunse sub umbrele, altele în pas grăbit către Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, secție exterioară a Muzeului Județean Botoșani.
În cele două săli au expus doi artiști locali ce probabil vor dăinui în timp prin lucrările pe care le lasă lumii. Marcel Alexa și Cristian Bîrzoieș, despărțiți de un perete au prezentat două lumi în culori diferite, privite fiecare din unghiurile preferate de autori.
Din mâinile lor au ieșit o serie de tablouri, în culorii mai vii sau mai palide, în acuarelă sau ulei, portrete, clădiri sau frânturi din natura care nu încetează să ne mire zi de zi, anotimp de anotimp.
În interior, oameni de cultură, prieteni sau rude intrau radioși, în contrast cu vremea ploioasă. Îi salutau pe expozanții amețiți de emoție și care căutau înfrigurați aprecierea pentru lucrările lor, care nu a întârziat să apară. Privirile participanților sorbeau culorile dintre rame, aparatele sau telefoanele mobile luau acasă bucăți din ceea ce au pictat artiștii. Sau își alegeau la propriu tablourile pe care și le-au dorit să le bucure sufletele de pe pereții căminelor lor.
Pentru cei doi artiști au vorbit profesorii soți Victor și Angela Hreniuc precum și istoricul Gheorghe Median. Nu înainte de o scurtă introducere și o invitație la o porție de artă.
„Soare în galerie, soare în suflete și multă bucurie. Sunt doi expozanți astăzi pe sineze, Marcel Alexa și Cristian Bîrzoieș, sunt stăpâniți de pasiunea pentru pictură, uniți de tematica abordată și așa cum ați remarcat, avem aici Universuri Ancestrale, plecăm de la om, de la locul în care acesta trăiește, peisajele pe care le vede, florile pe care le cultivă și al căror parfum îi bucură existența. Avem aici o lume, din lumea asta facem parte și noi”,
Ana Florescu, muzeograf Galeriile de Artă Ștefan Luchian
Cristian Bîrzoieș este un om al cifrelor, un artist complex cum l-a denumit cea care i-a fost mentor și care a dobândit secretul culorilor îmbinate în armonie în tablourile pe care le iubește toate la un loc și pe fiecare în parte.
„Într-un moment când afară plouă și vremea nu prea te îmbie la plimbare, iată că dragostea pentru artă, simpatia și prietenia pentru expozanți v-au adus aici într-un loc în care avem bucuria de a ne încălzi sufletele cu rodul muncii creative a acestor doi artiști. Prima dată aș scoate în evidența dăruirea și o să vorbesc de opera dlui Bârzoieș. Voiam să scot în evidența munca acestor oameni care iată ce lucruri frumoase pot face în timpul lor liber. Dl Bârzoieș profesionist într-un domeniu destul de abstract, al cifrelor și dânsul are o familie, responsabilități și iată că își găsește timp pentru lucruri atât de frumoase”,
Angela Hreniuc, profesor
Angela Hreniuc a amintit de perioada dureroasă prin care trece România care-și plânge un copil pierdut în mod nedrept. Și a indicat lumina din întunericul în care am intrat cu toții privind la televizor.
Arta și iubirea pentru frumos.
Oamenii care ne fac să visăm privind hipnotizați în lucrările lor. Desprinderea pentru o clipă din cotidian și călătoria imaginară în lumea oferită de cei doi artiști. Bucățile de frumos de care am vrea să ne înconjurăm în propriile cămine care să ne țină captivi într-o lume în care există doar culori vesele.
Universuri Ancestrale îi așteaptă pe toți cei care vor să guste din acest sentiment astăzi, mâine, săptămâna viitoare și în toate zilele care au mai rămas din ultima lună de vară. Arta este a noastră a tuturor și așteaptă, răbdătoare, să fie iubită.
*O parte din suma obținută din vânzarea tablourilor lui Cristian Bîrzoieș va ajunge în contul Anei Aciobăniței, colega sa din Casa de Pensii care are mare nevoie de ajutorul semenilor, fiind diagnosticată cu o boală cruntă. Despre Ana puteți citi în linkul de mai jos
*Despre artistul Cristian Bîrzoieș puteți afla mai multe din interviul realizat de publicația Botoșăneanul
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Liviu Ciobotariu, înainte de meciul cu Oțelul Galați: Același lucru l-aș putea spune și despre noi
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Persoanele neasigurate vor beneficia GRATUIT de servicii medicale oncologice
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Un copil din Botoșani, grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024