Un gest deosebit vine de la o polițistă din Botoșani care a obișnuit deja ca prin acțiunile sale să vină în sprijinul celor aflați în nevoie.
Simona Elena este polițistă de frontieră, însă pe lângă profesia sa și-a descoperit de-a lungul anilor un alt scop și anume acela de a ajuta. Sunt mulți cei care au inclus-o în rugăciunile de seară.
Pe data de 31 martie Simona Elena și-a serbat ziua de naștere. A făcut-o așa cum numai ea ar fi putut să o facă. Și-a donat-o.
„Astăzi, 31 martie 2020 de ziua mea, cadoul meu a fost dăruit pentru cei din cadrul Spitalului Dorohoi- Compartimentul Primire Urgente (CPU). Am donat pentru întreg personalul CPU Dorohoi costume de protectie de la firma INEDIT- Satu Mare si masti de protectie de la Fabrica din Dorohoi. Ca surpriza au fost si personalizate cu numele Simona Elena si multumesc firmei Inedit”,
a scris polițista din Botoșani pe Facebook
Ce și-a mai dorit de ziua ei? Ca oamenii să o iubească așa cum ea îi iubește pe ei.
Simona Elena și-a reînnoit apelul la comunitate, să ajute medicii din spitale cu donații, după principiul că unitatea salvează vieți.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean a fost la un pas să producă o mare nenorocire, au intervenit pompierii suceveni
Redacția Botoșăneanul
Oct 18, 2024
VUNK Simfonic cu Filarmonica, un concert cum altul nu-i la Botoșani, biletele s-au pus în vânzare
Redacția Botoșăneanul
Oct 18, 2024
Ovidiu Jitaru a izbucnit în lacrimi la un eveniment cu mult public: Sunt un om emotiv – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 18, 2024
Olimpicii botoșăneni premiați doar de doi oameni de afaceri din Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 18, 2024