Conducerea Cartel Alfa a lansat o invitaţie către parlamentarii botoşăneni de a participa la o întîlnire cu scop de dezbatere a problemelor cu care se confruntă în prezent angajaţii din sistemul serviciilor publice. În cadrul acestei întîlniri, parlamentarii vor fi informaţi despre situaţia cu care se confruntă aceştia în vederea găsirii unor soluţii în a sprijini acest domeniu de activitate în forurile centrale. Invitaţiile au fost trimise de către sindicalişti în urmă cu aproximativ 10 zile, iar întîlnirea a fost stabilită pentru sîmbătă, 13 martie, ora 10:00.
„
Noi am trasat de săptămîna trecută invitaţii către toţi parlamentarii pe care îi aşteptăm sîmbătă la ora 10 la Casa Sindicatelor pe toţi, indiferent de culoarea politică, indiferent dacă sunt independenţi, absolut toţi, este anunţată şi ora şi locaţia, acum problema se pune, în situaţia în care ori programul lor nu le va permite, ori situaţia în care interesul lor nu va fi cel pe care noi îl dorim şi nu vor participa în mod semnificativ cu siguranţă va rămîne şi varianta prin care să fie invitaţi la o şedinţă oficială de dialog social”, a declarat
Marius Oroşanu, preşedinte Cartel Alfa Botoşani. Potrivit preşedintelui Cartel Alfa pînă astăzi, doar un singur parlamentar a confirmat primirea invitaţiei şi prezenţa la şedinţa de sîmbătă. Este vorba despre senatorul Daniel Humelnicu, care a confirmat prezenţa sa dezbatere la aproximativ 15 minute de la primirea invitaţiei.
„
Domnul senator este singurul, noi am trimis la toţi parlamentarii botoşăneni, pe adresele pe care le aveam, ori personale, ori de la Camera Deputaţilor sau Senatului. I-am rugat măcar să confirme primirea invitaţiei, însă se pare, la o primă vedere că ei nici măcar nu îşi citesc mailurile.În aceste condiţii dacă un botoşănean doreşte să trimită o scrisoare către un ales local, o trimite în vînt după părerea mea personală. Iar dacă le-au primit şi nu ne răspuns intenţionat înseamnă că este vorba despre un dezinteres total faţă de cei 12.000 de oameni pe care noi îi reprezentăm şi nu numai”, a mai declarat
Marius Oroşanu. Sindicalistul a mai afirmat că, în cazul în care acest dezinteres se va resimţi şi sîmbătă, va înştiinţa toţi membrii de sindicat cu privire la comportamentul parlamentarilor, care nu îşi vor mai primi voturile necesare la alegerile viitoare din partea acestora, dar şi a familiilor lor.