Weekendul acesta va fi memorabil pentru cei care au trecut prin Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean de Urgență Mavromati Botoșani. Atât cadre medicale cât și pacienți au fost nevoiți să asiste la o scenă oribilă.
Medicii care erau de gardă vineri, 15 februarie 2019, s-au confruntat cu un caz aparte. Un botoșănean care s-a prezentat la UPU în stare de ebrietate s-a enervat la culme pe holul spitalului, a început să facă scandal și chiar a ajuns să spargă și un geam. Asistentele au solicitat imediat ajutorul jandarmilor, pentru că nimeni nu-l putea opri.
”Am solicitat jandarmii în decursul gărzii de vineri, 15 februarie 2019 și asta s-a datorat faptului că un pacient a devenit agresiv atât cu personalul medical, reclacitrant, agitat psihomotor, era sub influența băuturilor alcoolice, a fost agresiv atât cu aparținătorii cât și cu personalul care se ocupă de pază, a spart geamul, a trântit cu pumnii în ușă, a fost violent. Ne-am panicat oarecum și suntem sub influența stresului,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU
Din păcate, astfel de situații sunt des întâlnite în ultima perioadă la Spitalul Județean de Urgență Mavromati Botoșani. Multe persoane se prezintă ori sub influența drogurilor, ori după ce au consumat foarte mult alcool. Pentru cadrele medicale, aceste cazuri reprezintă un adevărat pericol, deoarece nu își pot desfășura în condiții normale activitatea.
”Ne crează un disconfort în momentul în care trebuie în paralel cu aceste situații să ne desfășurăm actul medical. Sunt înspăimântată de modul cum au evoluat lucrurile în acest sens mă refer la partea negativă pentru că nu este prima situație de acest gen,”
Ramona Guraliuc, medic șef UPU
Măsurile sunt deocamdată pe buzele tuturor, însă practic, deocamdată, la UPU este doar un paznic, care abia face față. Este necesar ”o pază care să ne asigure un confort și o siguranță pentru actul medical”, a declarat Ramona Guraliuc.
Cert este că urmează ca personalul aflat la conducerea spitalului să ia o hotărâre în acest sens. Astăzi, 18 februarie 2019, geamul era încă spart, iar la pază era un bărbat trecut de 50 de ani.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PERCHEZIȚII la Botoșani și Curtești: CE au ridicat polițiștii
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
ACUM la Botoșăneanul TV: De pe șantierele lumii la Botoșani, pe calea Dreptei spre Senat – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 29, 2024