Regula de bază privitoare la repartizarea funcțiilor în teritoriu a fost anunțată de președintele PNL, Florin Cîțu, miercuri seara, în sensul în care se va merge pe varianta unei coabitări politice la nivel de unitate administrativ-teritorială. Mai exact, culoarea politică a președintelui Consiliului Județean (ales prin vot) să corespundă cu cea a prefectului (numit de Guvern). În acest fel să fie eliminate răfuielile politico-administrative care nu sunt nicicum în interesul comunităților locale, cum se întâmplă în prezent la Botoșani.
Ceea ce înseamnă că la Botoșani prefectul revine PSD-ului, în ciuda zbuciumului liderului PNL de a păstra șefia Prefecturii.
Doina Federovici s-a aflat la București în decursul zilei de joi, 9 decembrie 2021, pentru negocieri interne cu șefii PSD. Cu o zi înainte, la biroul său de la Consiliul Județean a fost coadă, fiecare președinte de organizație din județ sau social-democrat cu voturi numeroase în spate venind la discuții cu anumite pretenții.
PSD Botoșani ar opta mai degrabă pentru obținerea celor două funcții de subprefect și cea de secretar general al Prefecturii, în detrimentul postului de prefect. Și de asemenea ar negocia pentru două posturi de secretar de stat, la Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor și la Ministerul Educației.
O sumedenie de pesediști marșează însă pentru preluarea conducerii Prefecturii, fiind înaintate numeroase nume de posibili reprezentanți ai Guvernului în teritoriu. Practic, mai toate persoanele din filiala județeană social-democrată și-ar dori un asemenea post, de la șefi din CJ, directori de instituții până la unii parlamentari. Pe lista social-democrată a doritorilor s-ar regăsi inclusiv femei, iar o eventuală nominalizare din Organizația Femeilor Social Democrate ar consemna o premieră la nivelul județului, unul în care cel mai înalt post din Prefectură a fost ocupat exclusiv de bărbați.
Pe de altă parte, și varianta cu președinte – prefect din același partid ar putea să cadă, în urma rundei de negocieri interne de această dată, din PNL și PSD.
Pentru că există județe (nu în Moldova), unde PNL are organizații puternice și care se opun vehement în a ceda orice fel de funcții celor de la PSD și își doresc o conducere monocoloră la nivel administrativ.
Doina Federovici nu a dorit să facă dezvăluiri privitoare la vizita la București arătând că „nu s-au închis negocierile”.
Nici Costel Șoptică nu a comentat în vreun fel întorsătura de situație: „La acest moment nu avem nimic”, a arătat președintele PNL, explicând că discuțiile sunt departe de a fi tranșate în vreun fel.
La acest moment, se știe că din toată țara PNL are președinți de consilii județene în 17 județe și implicit 17 posturi de prefecți. Aceste județe nu ar mai intra la rundele de negocieri privitoare la posturile de secretari de stat.
În oglindă, sunt 21 de președinți de consilii județene PSD și ca atare, social-democrații și-ar adjudeca prefecții din tot atâtea județe, în această categorie fiind de altfel și Botoșaniul.
Serile trecute, la noi discuții în coaliție s-ar fi luat în discuție inclusiv o variantă moncoloră de conducere a județelor, în sensul în care acolo unde există un prefect PSD spre exemplu, din același partid să provină și cei doi subprefecți (inclusiv secretarul general).
Până la urmă, s-ar fi ajuns la un protocol neasumat la acest moment în mod oficial, prin care prefectul PNL, spre exemplu, să aibă un subprefect din același partid, iar a doua funcție să fie alocată PSD-ului alături de cea de secretar general. Includerea funcției de secretar în negocierile politice este plină de ciudățenii, în condițiile în care aceste posturi sunt ocupate de funcționari publici care trebuie să îndeplinească o serie de condiții clare. Și, cel mai important, sunt ocupate prin concurs.
Ar exista și posibilitatea ca printr-o Ordonanță de Guvern să fie modificată maniera de ocupare a posturilor de secretari generali în prefecturi, în sensul politizării lor.
Unii liberali susțin că șefii PNL de la Botoșani s-ar fi resemnat deja cu faptul că au pierdut postul de prefect și ar ținti mai sus, pentru un post de secretar de stat și unul de președinte de agenție.
Aceasta și pentru că varianta cea mai intens discutată este o negociere pe etape:
1.PSD și PNL își aleg întâi județele în care iau prefectul pe modelul deja anunțat (cine are președinte de CJ primește și prefectul)
2.PSD și PNL își împart secretarii de stat, iar la această etapă participă doar județele care nu au primit un post de prefect și care nu au nici ministru. În varianta actuală de negociere liberalii ar avea șanse mari să obțină un post într-un minister, iar social-democrații nu ar putea emite pretenții fiindcă îl au deja ministru pe Marius Budăi.
3.PSD și PNL își repartizează posturile de președinți de agenții, fază în care ar intra din nou la negociere toate județele
Doi și degeaba... Lovitură de teatru la concursul pentru șefia Direcției Sanitare – Veterinare
La nivel național formațiunile politice ar negocia pe 35 de funcții de secretar de stat în ministere, ceea ce înseamnă că Botoșani ar urma să aibă în mod clar cel puțin o persoană desemnată pe o astfel de funcție.
Oricum s-ar finaliza aceste negocieri, singurul lucru cert este că, în oricare variantă, Dan Nechifor, actualul prefect, va fi eliberat din funcție.
Liberalii au adoptat deja o hotărâre prin care îl susțin pe Sorin Cornilă, iar social-democrații nici nu concep să continue cu Dan Nechifor ca prefect, plângându-se de hotărârile de Consiliu Județean și Consiliu Local inițiate de social-democrații Doina Federovici și Cosmin Andrei, pe care primul reprezentant al Guvernului în județ le-a atacat, blocând aplicarea lor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Whatsapp a lansat o nouă funcție: Instrumentul este disponibil la nivel global
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Slujbe și conferințe în parohiile din Botoșani: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024