Peste 52.000 de credincioşi au trecut pe la baldachinul din curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din Iași, pentru a se închina şi ruga la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată a fi ocrotitoarea Moldovei şi a celor nevoiaşi.
Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, col. Sorin Despina, a declarat pentru Agerpres că pelerinajul din acest an de la Sărbătoarea Sfânta Parascheva s-a desfăşurat fără incidente până în acest moment:
„Peste 52.000 de pelerini au trecut pe la raclă şi împreună cu organizatorii s-au stabilit măsuri astfel încât să se prevină aglomerarea şi respectarea măsurilor sanitare. A fost stabilit un culoar în care încap concomitent 3.500 de persoane. A fost stabilit personal pe toată lungimea acestui traseu astfel încât să se verifice portul măştii, dezinfectarea mâinilor şi păstrarea distanţei sociale de un metru între pelerini”.
Conform sursei citate, pentru ziua de 14 octombrie, când în calendarul ortodox este prăznuită sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, au fost luate măsuri suplimentare de siguranţă. Astfel, Slujba Liturgică va fi oficiată pe un podium special amenajat pe bulevardul Ştefan cel Mare, în faţa Catedralei Mitropolitane. Pe bulevard sunt amplasate câteva ecrane de mari dimensiuni, pentru ca astfel cei veniţi în pelerinaj să poată asculta şi urmări ceremonialul religios.
Accesul în zonă este permis oricărei persoane, indiferent de localitatea de domiciliu sau dacă este vaccinată sau nu. Singurele condiţii impuse sunt respectarea măsurilor de distanţare socială care se impun în perioada pandemiei de Covid-19 şi purtarea măştii de protecţie sanitară.
„Pentru ceremonia din data de 14 octombrie organizatorul a stabilit un perimetru în faţa scenei unde se va desfăşura slujba în care accesul va fi limitat pentru a se asigura respectarea prevederilor legale adică de un metru şi jumătate între persoanele care asistă la slujbă. Accesul în perimetru se va face începând de la ora 8.30. Este liber. Primul venit, primul ocupă locul. După atingerea capacităţii maxime a acestui spaţiu colegii mei vor redirecţiona toţi credincioşii către zonele publice din imediata apropiere. Facem apel către cei care vor participa la sărbătoare să manifeste calm şi înţelegere faţă de măsurile dispuse în acest context special în care se desfăşoară sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Ne dorim să avem dialog permanent cu pelerinii prezenţi mâine. Au fost stabilite 20 de echipe de dialog care vor fi în puncte cheie astfel încât fiecare să aibă explicaţii pentru măsurile pe care le-au luat organizatorii şi să asigure o interfaţă directă cu toţi credincioşii. Facem apel la calm şi înţelegere”,
col. Sorin Despina, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, col. Sorin Despina
Începând din 1955, Biserica Ortodoxă Română a decis sărbătorirea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva pe data de 14 octombrie, motiv pentru care în preajma acestei zile Iaşiul devine cel mai mare centru de pelerinaj din ţară. La moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, dar şi la cele ale sfinţilor aduşi special în pelerinaj cu această ocazie, vin să se închine numeroşi credincioşi din ţară şi din străinătate.
Credincioşii care vin în această perioadă la Iaşi se pot închina şi la moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, a cărei raclă este aşezată în acelaşi baldachin în care se află moaştele Sfintei Parascheva.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Un botoșănean a dat foc la casa în care locuiau soția și copiii săi: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ACUM: Omul de la municipiu susținut de primar pentru Parlament, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Vouchere de alimente 2024: CÂND se încarcă cardurile sociale cu ultima tranșă din acest an
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024