Marți, avem vreme urâtă, rece și ploioasă .Vântul va avea intensificări în toată tara și temperaturile vor fi de la 5 grade în nordul extrem, la 24 de grade în sud.
În Bărăgan și Dobrogea, se adună norii, vântul va avea ceva răbufniri, iar temperaturile se mențin ridicate, deocamdată. Ploile apar abia la apropierea nopții și țin și peste noapte, când se răcește rapid. Sunt anunțate ploi și mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, dar și aici ajung la sfârșitul zilei. Dimineața va fi plăcută, iar amiaza, în continuare caldă pentru o zi de aprilie. Peste noapte vom avea ploi și în jur de 2 grade.
Schimbări tranșante se produc în nordul Moldovei și în Bucovina. Aici, se răcește, vântul va sufla cu putere și o să plouă destul de mult. Dimineață, în vecinătatea munților vine lapoviță, iar la noapte, minimele vor fi sub zero grade.
Vreme neplăcută și rece avem și în nordul Transilvaniei și în Maramureș. O să plouă de-a lungul zilei, dar la munte va ninge și stratul de zăpadă crește un pic. La noapte, se înseninează, dar vor fi temperaturi de minus 3... minus 4 grade și brumă.
În ținuturile vestice, schimbările sunt tranșante. Se răcește cu vreo cincisprezece grade, atmosfera va fi neplăcută și umedă, iar vântul va avea răbufniri frecvente. Noaptea se ating și aici minus 2...minus 3 grade.
În Transilvania: tot vreme urâtă, ploi din când în când și atmosferă foarte agitată. Vântul atinge 60 km/h, iar la munte chiar și 90 km/h.
În Oltenia, găsim vreme mai bună, deocamdată. Se mai răcorește și aici, dar temperaturile scad cu vreo cinci grade, nu mai mult. Ploile vin în zonele mai înalte ziua și peste tot pe timpul nopții.În ținuturile sudice, prindem vreme destul de caldă, deși vântul se activează și nu prea zărim soarele. Ploile apar mai pe seară și la noapte, când se și răcește.
În restul țării, și mâine va fi cam răcoare. Mai rămân ceva nori în sud, est și centru, dar ploile se răresc. Vântul se menține activ, dar scade în intensitate, iar presiunea atmosferică depășește valorile normale.
Dimineața de joi se anunță destul de rece, dar peste zi se încălzește. O să avem cer senin și vânt activ, cu unele răbufniri pe litoral și în ținuturile estice. Temperaturile ajung la 22 de grade în Muntenia și Moldova.
Vineri, vorbim din nou despre vreme neobișnuit de caldă, mai ales in sud și est. Avem soare și atmosferă agitată de vânt, iar pe seară apar și aversele prin nordul extrem. În Câmpia Română se ating chiar și 25 de grade, scrie Stirile Pro TV.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Botoșăneni prinși muncind „la negru” de către inspectorii ITM: S-au dat amenzi uriașe
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024