Mai multe filiale PNL stau pe un butoi de pulbere. Printre ele: Constanța, Botoșani, Suceava, București. Se așteaptă intervenția Centrului, care până acum nu a rezolvat mare lucru, scriu reporterii de la Evenimentul Zilei.
Deși susțin că vor să dea jos guvernul condus de Victor Ponta, liberalii nu au putut să rezolve până acum o serie de tensiuni apărute în interiorul propriilor organizații județene. Acestea sunt provocate fie de lupta pentru supremație între foștii democrat-liberali și vechii liberali, fie de dorința de a fi candidații partidului pentru alegerile locale din 2016.
Tensiuni sunt și la nivelul PNL Botoșani pe locul lăsat vacant de Florin Țurcanu, fost președinte de CJ. El a încercat să-l impună drept copreședinte al filialei pe fratele său, europarlamentarul Mihai Țurcanu, dar organizația municipală PNL Botoșani nici nu vrea să audă. Ei au anunțat că îl vor susține pe actualul președinte interimar al CJ Botoșani, Gheorghe Sorescu, pe care Florin Țurcanu complotează să îl dea jos, potrivit unor surse liberale.
Anunțul senatoarei PNL Steliana Miron că va candida pentru primăria Rădăuți i-a nemulțumit pe foștii democrat- liberali, potrivit unor surse liberale, conflictul său cu Gheorghe Flutur, copreședintele PNL Suceava, fiind de notorietate. Nici la PNL București lucrurile nu stau pe roze, după scandalul de acum câteva săptămâni, se prefigurează un altul în legătură cu candidații pentru scaunul lui Oprescu: Cornel Pieptea, Ludovic Orban sau Cristian Popescu Piedone, care poate fi „importat” din PC.
În același timp, voci din PNL sunt nemulțumite pentru că Biroul Politic este convocat rar și deciziile se iau doar în cadrul Comisiei de unificare a partidului. „Se fac BPNuri doar la ocazii speciale. Deciziile sunt luate de 10 oameni și nu există nicio dezbatere, ni se spun doar care sunt hotărârile”, a declarat un lider local PNL, pentru EvZ.
Pentru că au scoruri mari în sondajele de opinie, liberalii doresc convocarea alegerilor anticipate, această variantă fiind susținută inclusiv de co-președintele PNL Alina Gorghiu. Cu toate acestea, demersul este unul populist, în condițiile în care, potrivit Constituției, convocarea alegerilor anticipate este aproape imposibilă. „După consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”, precizează articolul 93 din Constituție.
Bărbat prins FĂRĂ permis după un control al polițiștilor de frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Se schimbă vremea: ANM a actualizat PROGNOZA pentru următoarele patru săptămâni
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Atelier de pictat icoane pe sticlă la Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Dronă misterioasă găsită pe malul Prutului: Un pescar a alertat Poliția de Frontieră
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024