Angela Toma Grădinaru a fost aleasă de locuitorii comunei George Enescu pentru a le conduce comunitatea. Astfel, ea a ajuns pentru a cincea oară primarul comunei, realizând astfel o performanţă invidiată de mulţi candidaţi la funcţiile electorale.
Fără a i se putea citi vârsta pe chip, doamna primar este emoţionată ca la orice început de drum, anunţând totodată că e ultimul mandat de primar pe care îl începe. Întrebată despre secretul longevităţii sale la primărie, Angela Toma Grădinaru înşiruie multe motive, din care crede ea, locuitorii din George Enescu şi-au dorit-o în ultimii 20 de ani ca edil şef: a încercat să împartă dreptate, să găsească o soluţie pentru ca toţi cei nemulţumiţi să plece împăcaţi de la Primărie, nu a făcut niciodată nimic pentru ea ci doar pentru oameni, a reuşit să acceseze şi câteva proiecte pe fonduri europene şi a ţinut cont de toate punctele de vedere care i s-au prezentat.
Joi, 28 iunie, doamna primar a fost învestită în funcţie de către prefectul judeţului. Adrian Constantinescu şi-a propus să participe, atât cât îi permite programul, la învestirea tuturor doamnelor care au câştigat turul de scrutin de pe 10 iunie pentru primărie, la jurământul noilor edili şefi ai oraşelor, dar şi la alte constituiri de consilii locale la care a fost invitat. „
Pentru prima dată sunt învestită de prefectul judeţului. Mi-aţi făcut o mare surpriză şi onoare venind la noi! Vă mulţumim şi vă promitem că vom duce în continuare cu cinste brand-ul „George Enescu”. Vom încerca, atâta cât vom putea, să facem viaţa mai uşoară fiecărui locuitor al comunei noastre.”, au fost cuvintele spuse de
primarul Angela Toma Grădinaru, candidat din partea Mişcării pentru Botoşani.
Tot joi prefectul judeţului a învestit în funcţie şi primarul de Darabani. Candidat al USL, Corneliu Aroşoaie a revenit astfel la conducerea Primăriei după o pauză de patru ani.
„Vă felicit şi vă rog să nu-i dezamăgiţi pe dărăbănenii care v-au acordat încrederea. Vă asigur că veţi găsi întotdeauna uşa deschisă la Instituţia Prefectului, mai ales acum, când aveţi nevoie de sprijin pentru redeschiderea spitalului din Darabani.”, au fost felicitările adresate de
Adrian Constantinescu.
CITEȘTE:
Învestire la Darabani : Ţurcanu a pus cocarda, apoi a venit şi prefectul
În aceeaşi zi subprefectul Sebastian Tocariu a participat la învestirea primarului comunei Stăuceni, în persoana lui Iulian Cozmin Epuraş, din partea Mişcării pentru Botoşani. Reprezentantul Prefecturii a apreciat aici spiritul de colegialitate al consilierilor locali. Tot în prezenţa subprefectului, a depus jurământul şi Gheorghe Iacob, primarul de Răchiţi, candidat al USL. Pentru că se împlinesc 149 de ani de la înfiinţarea comunei, ceremonia de învestire a început cu o slujbă religioasă celebrată de un sobor de trei preoţi.