Un nou termen de judecată dat de Tribunalul Botoşani în procesul Spitalului Judeţean cu firma Sanomed. Deşi până acum, acesta trebuia finalizat, instanţa a decis că este necesară şi o expertiză contabilă care să pună în evidenţă cheltuielile ambelor părţi pe perioada cât firma de servicii de analize medicale şi-a desfăşurat activitatea în incinta Mavromati.
La penultimul termen, societatea privată a solicitat amânarea procesului pe motiv că trebuie să completeze dosarul cu o serie de acte, urmând ca la următoarea prezentare în instanţă, judecătorii să decidă cine va avea câştig de cauză. În schimb, decizia care s-a luat pe miercuri, 7 decembrie, a fost... o nouă amânare pentru efectuarea unei expertize contabile care să clarifice cum şi câţi bani s-au cheltuit cât timp Sanomed a oferit servicii de analize medicale Spitalului Judeţean. „
S-a amânat pe 15 februarie când se va aduce expertiza contabilă care să stabilească faptul că prin încheierea contractului nu s-a realizat eficientizarea activităţii laboratorului. Se vor verifica actele contabile pentru că noi susţinem că comparativ cu 2009 când nu am avut contract cu Sanomed, ei în 2010 au cheltuit de 7,6 ori mai mult”, a declarat
Victor Niţu, jurist Mavromati. În acelaşi proces, cea mai mare unitate medicală solicită plata a aproximativ 870.000 de lei care înseamnă beneficiu nerealizat (
E.Ş.)
CITEŞTE ŞI:
Spitalul Mavromati cere la bară despăgubiri de 1 milion de lei de la Sanomed