Până la urmă, consilierii locali PSD au reușit să își impună propriii oameni în Consiliul de Administrație de la societatea Urban Serv.
Săptămâna trecută au fost convocate Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) dar și o ședință de îndată a Consiliului Local pentru a se lua la cunoștință de dizolvarea CA-ului de la Urban Serv și mai departe, pentru numirea unor administratori temporari.
PSD i-a propus pe consilierii județeni Sergiu Marian, Constantin Pătrăuceanu și Cătălin Olaru.
Votul a fost unul secret și proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 11 voturi pentru, după ce Constantin Brînzei a părăsit ședința.
Hotărârea de Consiliu Local a fost trimisă la Prefectură fără avizul de legalitate al secretarului Primăriei, Oana Georgescu.
Iar mâine, noii administratori sunt chemați la prima ședință.
„Voi convoca noii administratori numiți de către AGA pentru a întocmi într-o primă fază formalitățile privind înregistrarea numirii lor în Registrul Comerțului, a semnăturilor și documentelor privind acceptarea postului, a formei privind contractul de administrare, urmând ca imediat după îndeplinirirea acestor formalități să convoc prima ședință”,
Simion Drelciuc, director SC Urban Serv SA
Din noul CA nu mai face parte directorul adjunct al societății, Cezar Nicuță care în vechea formulă a avut calitate de președinte.
În prima ședință a noului Consiliu de Adminstrație (CA) de la SC Urban Serv SA, cei trei administratori vor primi o serie de informări cu privire la situația exactă a societății dar și caietul de sarcini pentru firma independentă care va organiza un nou concurs pentru posturile de membri al CA-ului.
Ulterior, caietul de sarcini va fi publicat pe SICAP, sistemul electronic de achiziții publice, urmând ca după licitație să fie demarate procedurile de concurs, prevăzute de Ordonanța de Guvern nr. 109.
Consiliul de Administrație provizoriu are în componență numărul minim de membri adică Sergiu Marian, Constantin Pătrăuceanu și Cătălin Olaru. Aceștia vor beneficia de o indemnizație lunară echivalentă cu cea a unui consilier local, adică în jur de 1.000 de lei net.
Un botoșănean a dat foc la casa în care locuiau soția și copiii săi: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ACUM: Omul de la municipiu susținut de primar pentru Parlament, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Vouchere de alimente 2024: CÂND se încarcă cardurile sociale cu ultima tranșă din acest an
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024