Descinderile Poliției la piscina interioară a Parcului de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa precum și închiderea forțată a activității atrag un val de critici din vârful Primăriei municipiului Botoșani.
Primarul Cosmin Andrei susține că decizia de deschidere a piscinei interioare vine în totală contradicție cu mesajul transmis de Primărie și celelalte autorități județene și naționale în ceea ce privește măsurile pentru stoparea transmiterii noului coronavirus.
Și ca atare, va solicita explicații din partea conducerii Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) care administrează parcul Cornișa.
„O să cer explicații directorului de la această direcție care administrează Parcul Cornișa privind sancțiunile care au fost primite și nerespectarea legii. Pentru că intrăm într-o contradicție cu menirea autorității publice locale care trebuie să asigure măsuri pentru protecția cetățenilor și am înființat centre de vaccinare, dar pe de altă parte avem entități din subordinea noastră care sunt sancționate tocmai că nu respectă prevederile pe care Guvernul sau autoritățile județe, pentru prevenirea acestui virus”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Piscina interioară de la Cornișa a funcționat timp de mai multe luni, interval în care celelalte unități de profil au fost închise prin ordin de prefect.
„Aceste sancțiuni, dacă s-au aplicat, conduc la cheltuirea banului public și suspendarea unei activități unde avem angajate sume din bani publici. Pentru că, repet, Parcul de Agrement Cornișa nu este o entitate profitabilă, este subvenționat din buget local. Subvenția merge cu precădere înspre partea salarială care este destul de împovărătoare pentru bugetul local și acolo trebuie niște decizii în acord cu respectarea cheltuirii judicioase ale banului public”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Primarul susține că suspectează un management defectuos la DSPSA mai ales și din punctul de vedere al relațiilor de muncă, existând mai multe procese în instanță deschise de salariați și câștigate.
„Eventualele sancțiuni, dacă va fi cazul, le voi cerceta după ce primesc răspunsul directorului, într-o comisie de cercetare disciplinară. De altfel, în ceea ce privește managementul defectuos de la DSPSA, am făcut o solicitare în mandatul anterior când aveam poziția de viceprimar, în ceea ce privește numărul din instanță și cuantumul cheltuielilor de judecată pentru că acest director a luat decizii care au condus la sentințe în instanță soldate cu cheltuieli de judecată plătite de către entitate”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Edilul șef a mai arătat că numărul dosarelor nu este unul mic și că probabil reflectă conduita unui manager care nu poate să gestioneze un colectiv. Cosmin Andrei a declarat că va reveni cu solicitarea adresată DSPSA pentru a primi o situație cu numărul de procese pierdute de această entitate dar și cu sumele care au trebuit să fie plătite, ca efect al acestora. Iar ulterior va face o analiză a managementului de la DSPSA.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PSD: Autostrada Moldovei, tot mai aproape de Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
ACUM: O avocată pentru Senatul României în direct la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024