În această seară, începând cu ora 18:30, la Hotel Rapsodia s-a organizat un eveniment la care a luat parte realizatorul emisiunii Starea Nației, Dragoș Pătraru.
Sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia a fost plină ochi de botoșăneni care au venit să-l vadă pe cunoscutul om de televiziune și jurnalist.
Încă de la început acesta a mulțumit publicului pentru prezența numeroasă.
„Uau…Bună seara, Botoșani! Vă mulțumesc foarte mult pentru prezență. Eu vin în Botoșani după 20 și ceva de ani pentru că cel puțin pe sfert sunt de aici. Bunicul meu din partea tatălui este din Nicșeni. Am fost aici când era prin liceu ultima data. Am venit cu trenul atunci. Acum am venit mult mai repede. Mă bucur foarte mult că sunt aici.”,
a spus Dragoș Pătraru
Din sală imediat s-a auzit o voce: Dl Dragoș tot înainte, pe ei.
Iar asta l-a făcut pe Dragoș Pătraru să-și aducă aminte de o fază pe care a și povestit-o.
„Asta îmi aduce aminte de o frază extraordinară. Era un meci la Sălciile, din Prahova și ei aveau în echipă un turc. Meciul era blat, cum se întâmplă cu toate meciurile din campionatele astea mici. Turcul nu înțelegea ce e blatul, care e șmecheria și aceștia nu treceau de jumătatea terenului. Și turcul la un moment dat stătea la jumătatea terenului și striga către ai lui: Hai la luptă măăăăi”,
a povestit Dragoș Pătraru.
Jurnalistul le-a spus celor prezenți că așteaptă întrebări la care să răspundă. Și imediat a și primit una și anume: Care este starea Europei? - Starea Europei este foarte nasoală. Mie nu îmi place deloc. O Europă birocratizată excesiv.
Apoi a făcut referire la România.
„Marii jucători din Europa se poartă foarte urât cu jucătorii mai mici. Și noi suntem la jucători mici. Și avem o mare problemă în acest moment. Ar trebui să stăm mult mai demni inclusiv în fața Europei. După Roman încoace m-am speriat ce am văzut, ce case am văzut, câți oameni merg doar cu căruța. România e în noroi cu totul, la propriu iar noi dăm 1 miliard și jumătate de dolari pe rachete. Ne-am cumpărat anul acesta armament de zici că plecăm la vreun război”.
Și nu s-a oprit aici.
„Nu mai putem fi slugi în continuare. Nu mai putem accepta să lucrăm pe salariul minim. Deocamdată suntem piață de lucru foarte ieftină. Și asta e trist. Nu suntem nici mai proști, nici mai hoți decât alții, numai că la noi am avut un handicap de 50 de ani de întuneric și se vede foarte mult treaba asta”,
a mai spus Dragoș Pătraru.
Publicul îl asculta cu admirație. De altfel încă de la începutul evenimentului organizat de Buzz Media a făcut poze, a dat autografe. Ba chiar a primit și cadouri, inclusiv de la Primăria Botoșani.
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024