Mircea Rednic, antrenorul echipei CFR Cluj a fost scurt şi la obiect în declaraţiile date după meciul cu FC Botoşani la conferinţa de presă de după. Tehnicianul a explicat semi-eşecul echipei pe care o pregăteşte prin timpul scurt pe care l-a avut la dispoziţie pentru a pregăti partidele oficiale.
De asemenea, Mircea Rednic a avut cuvinte de laudă la adresa modului de organizare a acestui meci în care FC Botoşani a intrat în istorie cu prima partidă jucată pe prima scenă fotbalistică a ţării. Redăm mai jos declaraţia integrală a tehnicianului:
„
Am întâlnit astăzi o echipă foarte bine motivată și determinată, au jucat acasă, merită felicitări pentru că au jucat și în zece oameni. Nu ne-au lăsat să ajungem în fața porții. Practic în afară de ocazia lui Rui Pedro nu am avut nici o ocazie clară. Am dominat jocul, dar o dominare previzibilă, lentă și le-am dat posibilitatea ca ei să se organizeze foarte bine în apărare și noi să nu reușim să ne creăm ocazii ca să marcăm.
E primul meci, a fost timpul foarte scurt, o lună de zile de când suntem împreună, cu meciuri amicale, dar care nu au fost suficiente, și eu sunt încă în căutarea formulei ideale. Astăzi cred că mai mult de un punct nu meritam.
E un punct meritat. E primul meci, o atmosferă excelentă, o organizare foarte bună. S-au pierdut două puncte, dar astăzi nu meritam să câștigăm”, a declarat
Mircea Rednic.
CITEŞTE:
FC Botoşani - CFR Cluj prima repriză în imagini - GALERIE FOTO