Pe un frig care pătrunde în oase și plini de noroi, muncitorii de la societatea Nova Apaserv au mai făcut un pas important în intervenția de lângă Carrefour.
După ce au săpat până la conducta de oțel care are diametrul de 800 mm, echipele societății de apă au depistat și problema. O fisură impresionantă care se întinde pe jumătate din diametrul conductei.
Apa a săpat adânc în subteran și deja o parte din carosabil s-a lăsat. Situația putea fi mai gravă, dacă deasupra ar fi trecut o mașină de tonaj mare, riscul de prăbușire neputând fi evitat.
La locul intervenției a ajuns și Albert Tănasă, directorul general de la SC Nova Apaserv.
La acest moment jumătate din oraș nu are apă.
„Nu este afectat tot orașul, cam jumătate este afectat. Am ținut o vană deschisă și în partea cealaltă, pe Primăverii, sunt probleme la etajele superioare. Parterul și etajul 1 au apă. Conducta se vede, spărtura este cam pe jumătate din diametrul conductei. Pleacă de deasupra și ajunge dedesubt”,
Albert Tănasă, director general Nova Apaserv
Următorul pas este de a se suda și mai apoi acoperi porțiunea fisurată pentru ca pe viitor să nu mai existe alte avarii. Intervenția încă este una de durată însă directorul general al societății a dat asigurări că nimeni nu va pleca acasă până când problema nu este rezolvată.
„Cât o să dureze, oamenii stau până terminăm. Dacă o să fie până la o bucată de noapte…când sunt avarii de genul acesta se lucrează și 16 ore din 24”,
Albert Tănasă, director general Nova Apaserv
Având în vedere că peste ora 16:00 deja este întuneric afară, echipajele de intervenție de la Apă vor lucra la lumină artificială.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Rapid și-a luat revanșa în Cupa României: FC Botoșani, învinsă pe teren propriu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Veste pentru profesori: Se virează 1.500 de lei pe card până la finalul săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Politicianul cu cele mai multe intervenții estetice din România este din... Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024