Notarii din județul vecin au depus la Curtea Constituțională (CCR) mai multe excepții de neconstituționalitate privind legislația în baza căreia funcționează Consiliul Concurenței iar acestea vor fi judecate azi la CCR.
Gheorghe Ureche, șeful Oficiului Consiliului Concurenței Suceava, a explicat cum s-a ajuns la conflictul constatat de lucrătorii Oficiului Concurenței în felul în care funcționează Camera Notarilor Publici Suceava, pentru care notarii au cerut la Curtea Constituțională să se judece excepția de neconstituționalitate ale unor prevederi din Codul Civil.
Notarii suceveni s-au supărat pe inspectorii de la Consiliul Concurenței și pe legislația în vigoare atunci când în urma unor reclamații au fost demarate investigații, privind faptul că niciun serviciu prestat de notarii suceveni nu poate să coste mai puțin de 60 de lei. Ca atare aceștia au declanșat o acțiune privind excepția de neconstituționalitate a mai multor articole din cadrul legislative, care, dacă vor fi considerate a fi neconstituționale, nu vor mai fi luate în seamă la stabilirea cuantumului minim al serviciilor prestate de notari pentru public.
Curtea Constituțională a României are programat pentru data de 21 martie (astăzi, n.r.) un nou proces pornit din Suceava, de această dată sesizarea venind din partea Camerei Notarilor Publici Suceava și vizează excepții de neconstituționalitate din mai multe articole ale Legii 21/1996, de funcționare a Consiliului Concurenței, cu modificările ulterioare, precum urmează:
Notarii publici suceveni sunt de părere că este neconstituțional ca “Consiliul concurenței desfășoară inspecții la solicitarea Comisiei Europene sau a unei alte autorități de concurență a unui stat membru, potrivit prevederilor art. 22 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2003 și ale art. 12 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 139/2004”, în baza ordinului de inspecție emis de președintele Consiliului Concurenței iar ordinul de inspecție va indica obiectul și scopul inspecției.
De asemenea este contestat faptul că în conformitate cu articolul 38 din aceeași lege, inspectorul de concurență poate efectua inspecții, în spațiile prevăzute la art. 36, precum și în orice alte spații, inclusiv domiciliul, terenurile sau mijloacele de transport aparținând conducătorilor, administratorilor, directorilor și altor angajați ai operatorilor economici sau asociațiilor de operatori economici supuși investigației.
Notarii publici suceveni nu sunt de acord nici cu prevederile din articolul 37, care arată că inspectorii de concurență pot proceda la inspecții, doar în baza unui ordin emis de către președintele Consiliului Concurenței și cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele Curții de Apel sau de către un judecător delegat de acesta.
Gheorghe Ureche, șeful reprezentanței Suceava a Oficiului Concurenței a detaliat că notarii publici din județele Suceava și Botoșani s-au supărat atunci când în urma unor sesizări s-a pornit o investigație a Consiliului Concurenței în ceea ce privește prețul minim pe care îl promovează pentru serviciile oferite clienților.
“A fost o investigație la Camerele Notarilor Publici din Suceava și Botoșani. Aceasta a plecat de la faptul că legea le permite un onorariu minimal care sub aspect concurențial nu este corect fiindcă acesta contravine intereselor consumatorilor. Acest preț minimal este foarte sus stabilit, la un nivel greu de susținut de către un client fără venituri rezonabile. Astfel, prețul minim pentru accesarea serviciilor unui notar public este de 60 de lei. Toți notarii din Suceava percep acest tarif minim, indiferent de efortul depus de notari pentru serviciile oferite. In Suceava, niciun notar nu îți eliberează un document, cât ar fi de simplu, la un preț mai mic de 60 de lei. Dincolo de faptul că legea le permite un onorariu minimal, ei (notarii, n.r) au stabilit un onorariu minimal mai mare decât cel stabilit de lege cu procente în plus de până la 30%”, a explicat șeful Oficiului Concurenței Suceava, Gheorghe Ureche.
In plus, în urma investigațiilor făcute de Oficiul Concurenței s-a constatat că onorariile minime ale notarilor suceveni sunt sensibil mai mici decât cele promovate de notarii din județul Botoșani. Cu toate acestea, notarii suceveni au fost cei care atacat la Curtea Constituțională legislația de funcționare a Consiliului Concurenței. Astăzi se va putea decide cine are dreptate în această dispută, fiind programat un termen în acest sens la Curtea Constituțională a României.
Pe de altă parte, Gheorghe Ureche a spus că instituția pe care o reprezintă are pe rol și excepții de neconstituționalitate invocate de barourile de avocați dar și din partea altor entități de organizare a unor profesii liberale, care vor fi în perioada următoare pe rolul Curții Constituționale. (Sursa: Obiectiv de Suceava)
Evoluție și inovație - Cum modelează tastatura mecanică și laptopul gaming ASUS viitorul tehnologiei
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024