Zilele astea judeţul a început să fie bombardat cu meshuri, bannere, afişe şi alte materiale de propagandă electorală prin care o alianţă politică ne anunţă că…
„ne-am ţinut de cuvânt”.
Tot zilele astea, mai exact sâmbătă, aflăm că Ţurcanu şi-a deschis ditamai abatorul în Dracşaniul său natal. Nu, nu, nu, vaaaiii, cum v-aţi putut gândi la aşa ceva? Nu! Nu este vorba de Florin Ţurcanu, ci de tatăl său Florea, care în cele cinci luni de zile de când fii’su’ e mare ştab peste judeţ, iar celălalt mare şmecher peste afacerile cu animale din România, a devenit şi el mare antreprenor. I-a trecut o afacere grozavă prin cap, a făcut rost şi de bani (să nu mă întrebaţi de unde că frate’meu nu e nici preşedinte de CJ şi nici secretar de stat ca să am atâtea răspunsuri la mine) şi a inaugurat frumuseţe de abator. Fiind el aşa un om simplu de la ţară, mai marii judeţului, de la „mister president” la o pleiadă de primari, s-au gândit să vadă minunea ţurcană în… grajduri şi copite şi i-au fost omului alături la bucurie. Inaugurarea s-a făcut taman în săptămâna în care la spitalele pe care Florin, mândreţea lui de băiat care promitea în campanie că dă de mâncare la bolnavi pe alese din meniu, n-a mai fost în stare nici măcar să plătească lefurile întregi la angajaţii din spitale. Răspunsul a fost ceva de genul „dacă nu sunt bani…”. Păi corect, dacă tot nu sunt bani n-ar strica să-ţi deschizi şi-un abator să aibă şi spitalele astea de unde să cumpere ceva cărniţă? Că o rezolvi tu ca şi cu laptele şi cornul, aşa, pe circuit, că doar ăla care câştigă licitaţia de la CeJeu poa’ să cumpere de fapt, din altă parte. Ei nu, nu de la brutăria lu’ matale, iar vă trec prin cap numai prostii.
Dincolo, primarul nostru (sau al lor, fiindcă asta-i realitatea, 53% dintre oameni
nu l-au votat), încheie o săptămână groaznică. O săptămână în care botoşănenii au aflat că, de fapt, toată chestia aia cu greaua moştenire şi situaţia financiară dezastruoasă a fost gargară şi atât. Ore întregi n-a avut răspuns la faza cu arieratele care ba există, ba nu există şi după ce a cugetat o noapte a ieşit a doua zi cu un comunicat în care mai avea puţin şi ne dădea definiţia arieratului şi din care aflam, ooo, ce surpriză, că oricum Flutur e vinovat.
După vreo două zile, cei de la ADOR, care în paranteză fie spus, după ce i-au făcut campanie în vară, acum când îl critică au devenit „cam ciudaţi”, au avut aşa, o revelaţie, şi şi-au dat seama şi ei că în vară a fost gargară şi atât, că au trecut cinci luni şi situaţia câinilor e nasoală rău. A urmat un nou comunicat în care aflăm iarăşi că Flutur e vinovat şi în care primarul recunoaşte, în sfârşit, că nu prea se vede ceva în urma lui, dar în care ne anunţă că a obţinut o economie de 4 milioane euro la Cornişa. Ei, aici e aici! Săptămâni la rând a spus că nu ştie nimica-nimicuţa despre licitaţie, deşi are câteva zile de când stă cu raportul pe masă, însă neagă totuşi că-i gata, dar uite că ştie că s-a făcut economie. Păi ori nu te-ai băgat la licitaţie şi atunci nu ştii, ori te-ai băgat şi ştii, dar spui numai ce-ţi convine de parcă Primăria Botoşani e livingul tău de la… de la San Remo, nu, parcă aşa îi zice ansamblului rezidenţial în care domn’ primar se mută la vilă?
Asta a fost bomboana de pe coliva celei mai proaste săptămâni de primar, după aia cu regulamentul pentru presă. Să te muţi deja la cinci luni de zile de Primărie într-o vilă, la o aruncătură de băţ de locul unde promiteai locuinţe ieftine tinerilor şi unde în loc de fundaţii, ca să nu vorbim de blocuri, apar doar gunoaie, mi se pare un gest vecin cu inconştienţa, aroganţa supremă. Cred că nici cel mai înverşunat adversar politic al primarului nu se aştepta la un asemenea cadou, la o gafă de asemenea proporţii.
Dincolo de asta, gestul primarului nu vine decât să confirme autoizolarea, fuga de oameni, separarea de botoşănenii de rând pe care le manifestă de cinci luni încoace. După ce s-a văzut primar a luat o mulţime de măsuri prin care să pună o barieră între el şi mulţime, de la audienţele programate peste nu ştiu câte luni şi refuzul de a transmite live şedinţele Consiliului Local şi până la regulamentul abuziv pentru presă, cu care, oricum, a ajuns să comunice doar prin… comunicate. Asta fiindcă e greu să răspunzi, de exemplu, cum se face că ai promis locuri de muncă şi astea scad şi, culmea, cu Guvern USL, că ai promis locuinţe şi nu ai nici măcar teren pentru ele, ca să nu mai vorbesc de fundaţie, că ai promis că scăpăm într-un an de maidanezi şi după cinci luni iubitorii de animale reclamă că nu ai mişcat un deget, că te-ai plâns că ţi-a lăsat predecesorul datorii şi când vrea CJ-ul să-ţi dea bani să le achiţi aflăm că, de fapt, nu ai datorii, că te muţi într-o vilă la o investitoare căreia i-ai făcut reclamă în prezenţa celor mai importanţi oameni de afaceri din Botoşani, că nu te-ai băgat la licitaţia de la Cornişa şi nu ai nici o informaţie, dar ştii că s-a făcut o economie de 4 milioane euro…
Probabil însă că tu, aşa, în plan individual, te-ai ţinut de cuvânt, chiar dacă, de exemplu, în Planul Portariuc pentru Botoşani, nu scria undeva că primarul se va muta la vilă după cinci luni de mandat. Chestia asta bănuiesc că era însă stipulată foarte clar în Planul Portariuc pentru Portariuc, singurul care bag de seamă că se aplică până acum.
PS
Era să uit. Dacă te macină cumva întrebarea asta, să ştii că un coleg de-al tău a dat pontul cu mutatul la vilă. E unul care face mereu mişto din tine, spune des ceva de genul
„până să fie primar Ovidiu n-a lucrat nicăieri, a fost ministru de externe în familia Portariuc. Taică-său îl trimitea peste tot prin Europa fiindcă dacă stătea acasă se băga la firme şi afacerile o luau la vale…”
Sergiu BĂLĂŞCĂU
CITEŞTE ŞI:
Bă’, da’ pentru nea’ Florea n-aveţi nici o funcţie?
Ovidiu, opreşte-te! Primăria Botoşani nu e Ferma Vlăsineşti!