Unul dintre cei mai mari angajatori privați din România face un anunț ce îi privește direct pe salariații săi.
Kaufland, unul dintre cei mai mari angajatori privați din România, anunță mutarea datei de plată a salariului, la începutul lunii calendaristice. Astfel, începând cu luna august a acestui an, angajații Kaufland vor primi salariile cel târziu în cea de-a patra zi calendaristică a lunii. E vorba despre salariul aferent lunii anterioare.
„Avem o responsabilitate pentru colegii noștri: să le facem viața un pic mai ușoară în fiecare zi. Tocmai de aceea am devansat data, pentru ca salariul să ajungă înaintea facturilor - și ideal, înaintea grijilor.”, declară Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România.
Salariul minim brut al lucrătorilor comerciali a ajuns în acest an la suma de 2.000 lei, cu tichete de masă incluse. În funcție de vechime, salariul acestora poate ajunge chiar și până la suma de 3.800 lei brut. Compania, cu peste 15.000 de angajați la finalul anului 2016, oferă deja unul dintre cele mai atractive pachete de beneficii pentru angajații din piața de retail.
Pe lângă tichete de masă și asigurarea voluntară de sănătate, Kaufland oferă avantaje care sprijină angajații să realizeze un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională. Printre acestea se numără programul flexibil de lucru, abonamente la săli de sport, tarife speciale la anumite hoteluri și posibilitatea de a împrumuta cărți, gratuit, prin intermediul Bookster.
„Suntem cu adevarăt o familie, în sensul că poti apela la colegii tăi când ai nevoie de liber sau la sistemul de lucru flexibil, când încerci să echilibrezi activitatea profesională cu viața personală”, spune Estera Anghelescu.
Totodată, compania încurajează un stil de viață sănătos și dezvoltă activ inițiative care să îmbine viața profesională cu cea personală a angajaților. Câteva exemple în această direcție sunt cursurile de yoga cu traineri personali dedicați exclusiv angajaților Kaufland și copiii acestora sau antrenamentele de atletism și jogging pentru pasionații care vor să-și însușească o pregătire fizică și mentală, în vederea atingerii cu succes a obiectivelor propuse.
Retailerul oferă angajaților săi mai multe zile de concediu de odihnă anual, respectiv 22 de zile lucrătoare, peste perioada minimă legală de 21 de zile. Ele sunt suplimentate în funcție de vechime și pot ajunge până la 27 de zile pe an, cu aproape o săptămână mai mult decât prevede legislația din România.
„Ne dorim nu doar angajați, ci și cetățeni implicați - și de aceea fiecare coleg are dreptul la 2 zile libere plătite pe an în care se poate dedica unor acțiuni de voluntariat - de la mediu și până la susținerea pacienților care se confruntă cu boli incurabile”, declară Estera Anghelescu. (Sursa: Evz)
Mai multe localități din Botoșani sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Botoșănean AMENDAT de dimineață de polițiștii locali după ce „și-a dus” gunoiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024