În ultima zi a Săptămânii Patimilor, creştinii ortodocşi prăznuiesc îngroparea trupească a lui Iisus Hristos şi se pregătesc să primească lumina Învierii.
Vineri seară, credincioșii au luat parte la Denia Prohodului. La finalul slujbei, preotul Partenie Apostoaie de la Biserica Vovidenia le-a vorbit botoșănenilor despre importanța ultimei săptămâni dinaintea Praznicului Învierii.
În ceea ce privește Sâmbătă Mare, preotul botoșănean a subliniat:
„În Sâmbăta cea Mare avem pe de o parte așezarea Mântuitorului și odihna în mormântul pregătit de Iosif, iar, pe de altă parte, avem coborârea la iad a Mântuitorului Iisus Hristos ca de acolo să-i ridice pe protopărinții noștri, pe Adam și Eva, și pe toți cei care au sperat că în decursul istoriei Vechiului Testament că odată și odată Dumnezeu se va milostivi și ne va trimite un Mângâietor, un Mântuitor, un Răscumpărător”
Partenie Apostoaie, preot paroh, Biserica „Vovidenia” Botoșani.
În aceste zile de sărbătoare, viața noastră trebuie mai mult ca oricând să fie izvor de bucurie.
„Să lumineze Dumnezeu mintea noastră cu rațiunea cea sfântă, să lumineze Dumnezeu și să întărească voința noastră în lucrarea cea bună și să ne dăruiască sentiment curat, viață curată, să ne dăruiască Dumnezeu bunătate, belșug și bucurie sufletească”,
Partenie Apostoaie, preot paroh, Biserica „Vovidenia” Botoșani.
În continuare, părintele a susținut că trebuie să-l acceptăm pe Dumnezeu în viața noastră. Și astfel „să izvorască din noi dragostea față de Biserică”.
„Dumnezeu toate le poate face, dar în schimb ca să aducă lumină, bucurie și pace în sufletele noastre trebuie să aibă acceptul nostru. De aceea, să-l acceptăm pe Domnul Hristos și ziua de astăzi (n.r. vineri) și ziua de mâine (n.r. sâmbătă) să le petrecem într-o meditație adâncă și într-o cugetare sfântă și într-o gândire autentică și o încercare a fiecăruia dintre noi să ne aplecăm spre Taina Morții, taina coborârii lui Dumnezeu la noi pentru ca să ajungem să gustăm din bucuria și din Taina Învierii Sale”,
Partenie Apostoaie, preot paroh, Biserica „Vovidenia” Botoșani.
Spre final, a mulțumit tuturor credincioșilor pentru participarea la slujbe, pentru rugăciune și cântare.
„Cei care plecați spre alte locații zilele următoare transmitem tuturor celor dragi din familiile dvs sănătate, sărbători binecuvântate, spor și ajutor în toate și să nu uităm cu toți că Domnul Iisus Hristos a acceptat moartea ca eu să nu mai mor, a învins păcatul ca eu să fiu liber, a adus Lumina, ca eu odată și odată să nu mai fiu în întuneric, a adus binecuvântarea ca eu să fiu lipsit de blestem și a adus bucuria ca eu veșnic să mă bucur de Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, de puterea Maicii Domnului, de rugăciunile Sfinților. Amin!”
Partenie Apostoaie, preot paroh, Biserica „Vovidenia” Botoșani.
La Biserica Vovidenia credincioșii sunt așteptați să participe la Slujba de Înviere începând cu ora 11:30.
Mesajul integral al părintelui Partenie poate fi urmărit în video atașat mai jos.
(sursa foto/video – Facebook Biserica Vovidenia Botoșani)
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Se caută medic pentru cea mai sensibilă secție de la Spitalul Județean
Oana Sava
Nov 23, 2024
Investiții făcute de echipa PSD în sistemul educațional botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două incendii NOAPTEA TRECUTĂ la Botoșani: S-a intervenit de urgență
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
COD GALBEN la Botoșani: Meteorologii avertizează asupra rafalelor puternice de vânt
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024