Probleme pentru un deținut după ce a adresat injurii la adresa supraveghetorilor, dar și conducerii Penitenciarului Botoșani.
Acesta este acuzat că în timp ce s-a deplasat la Judecătoria Rădăuți a avut un conflict cu cei care îl supravegheau, amenințându-i și vorbindu-le urât. Ca atare, el a fost sancționat disciplinar de către judecătorul de supraveghere și fiind nemulțumit de decizie a făcut contestație la Judecătoria Botoșani.
În fața instanței, acesta a declarat că el nu a avut niciun conflict cu nimeni și cere să i se anuleze sancțiunea.
„Mă afectează și la liberarea condiționată, sunt nevinovat. Au ceva cu mine”, a spus bărbatul
Acesta a propus ca la termenul următor să fie audiați doi martori, colegi de-ai lui care potrivit acestora ar fi văzut că el nu a avut niciun conflict în timp ce se deplasa la Judecătoria Rădăuți.
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024
Flori rupte din aranjamentele stradale, o doamnă prinsă în timp ce își umplea sacoșa
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Bătaie în Centrul Vechi surprinsă pe camere, polițiștii locali au dat trei amenzi
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Anunț important de la Agenția de Plăți privind alocațiile
Oana Sava
Oct 07, 2024