O investiţie de proporţii va moderniza Penitenciarul Botoşani în perioada imediat următoare. Anunţul a fost făcut în faţa prefectului Dan Nechifor de către o echipă de la vârful structurilor de conducere a sistemului de penitenciare din ţară.
Prin intermediul lui Cristian Pleşa şi al Iulianei Cărbunaru, reprezentanţi ai Direcţiei Naţionale a Penitenciarelor, a fost prezentat joi dimineaţă la Botoşani un proiect ce îşi propune modernizarea a patru centre de detenţie din ţară şi oferirea unor servicii net îmbunătăţite prin intermediul sistemului de probaţiune şi a altor instituţii cu activităţi conexe.
Concret, este vorba despre un proiect finanţat de către statul norvegian, memorandumul de colaborare dintre cele două ţări fiind deja semnat. Valoarea prinsă în proiect, pentru măsurile de prevenire a reîntoarcerii la închisoare a persoanelor condamnate, este de 31 de milioane de euro, centrele pilot din România fiind, pe lângă cel din Botoşani, penitenciarele din Baia Mare, Vaslui şi Târgu Mureş.
La Botoşani se vor investi cca. 4,5 – 5 milioane de euro doar în construcţia a încă două pavilioane ale penitenciarului, precum şi a unor spaţii multifuncţionale în care să se poată lucra cu persoanele private de libertate. Se vor crea astfel cca. 400 de noi locuri care să respecte standardele de spaţiu/persoană, putându-se astfel transfera deţinuţi din pavilioanele aglomerate în momentul de faţă.
Centrul pilot creat la Botoşani va putea folosi experienţa norvegiană din domeniu şi, în funcţie de rezultate, va putea fi extins şi în alte judeţe, creând chiar, politici guvernamentale cu privire la incluziunea socială.
La nivel judeţean, la invitaţia organizatorilor, au răspuns numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor din justiţie, sănătate, educaţie, asistenţă socială, administraţie publică şi biserică, din Botoşani, dar şi din Iaşi sau Suceava.
Au fost prezenţi şi colaboratori ai acestora din sectorul nonguvernamental, toţi explicând ce funcţionează, dar mai ales ce nu funcţionează în momentul de faţă în relaţia cu persoanele private de libertate sau aflate în perioada de probă.
„Este trist că trebuie să construim penitenciare. Dar trebuie să le construim şi trebuie să asigurăm condiţii umane de detenţie. Aceste persoane au familii acasă sau poate vor vrea să-şi întemeieze familii după ce vor fi eliberate. Se reîntorc în societate ca oameni normali. Pentru a le putea cere această normalitate, trebuie şi noi să le asigurăm o normalitate.”, „Să nu se creadă că asigurarea unor condiţii umane înseamnă creşterea atractivităţii acestor locaţii. Pentru că privarea doare, să ştiţi. O colivie aurită tot o colivie rămâne.”, sunt câteva dintre intervenţiile celor prezenţi.
Întâlnirea de la Botoşani, desfăşurată în sala „Nicolae Iorga” a prefecturii, a fost una dintre primele astfel de dezbateri ce urmează a se încheia pe 25 ianuarie la Bucureşti, prin consultarea la nivel de ministere.
Proiectul finanţat de norvegieni trebuie să se încheie în 2020, ceea ce înseamnă că autorităţile române vor realiza cât de repede documentaţia, întocmind şi un grafic al paşilor ce trebuie urmaţi, pe care să-l respecte ad literam.
„Pe lângă toate celelalte obiective urmărite de un astfel de proiect, este important şi că se vor crea noi locuri de muncă. Pentru specialiştii ce urmează a oferi serviciile dorite, dar şi pentru ridicarea construcţiilor vizate.”, a declarat prefectul Dan Nechifor.
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Declarația zilei 6 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024