„Steaua - FC Botoşani 4-0. Pârvulescu şi Tănase au marcat corect, după ce la golurile lui Popa şi Piovaccari au fost erori de arbitraj”, a titrat
Pro Sport după partidă.
Preşedintele FC Botoşani contestă chiar şi al treilea gol al campionilor.
„Dar, din păcate, a venit acel gol din ofsaid clar, la 1 – 0. Când porneşti cu un gol, mai ales în Ghencea, este foarte greu să te mai montezi. Chiar şi la 1 – 0, până la finalul primei reprize am fost la fel de agresivi, după care în zece oameni a fost foarte greu, s-a văzut şi mai ales în condiţiile în care nu ai bancă. Au fost greşeli, chiar şi la golul doi mi s-a părut fault la portar, la golul trei Oltean a fost faultat de Piovaccari din ce am văzut eu pe reluare, dar au fost greşeli. Greşeala gravă a fost la 1 – 0, gol din ofsaid”, a afirmat
Cornel Şfaiţer.
CITEŞTE ŞI:
Scandal naţional în Ghencea sub ochii lui Dolineaschi şi Ţurcanu, FC Botoşani a driblat meciul cu Steaua la cartonaşe, Reghe şi Iftime sunt foc şi pară: Să rămân în Divizia A ca să ce să fac? Să dau salarii la fotbalişti?
Oficialul roş-alb-albaştrilor a arătat că băieţii lui Leo Grozavu au început bine partida şi au evoluat curajos şi agresiv, cum le-a cerut antrenorul şi că prima repriză a fost una echilibrată, însă al doilea gol, după un fault la portar şi eliminarea lui Ivanovs au descumpănit întreaga echipă.
Cornel Şfaiţer a amintit şi de numeroasele absenţe, care au dus la utilizarea a doi fotbalişti neobişnuiţi cu Liga 1, Dorrego, care a debutat de altfel şi Puri. Partida a fost arbitrată de Lucian Rusandu din Sfântu Gheorghe.
CITEŞTE ŞI:
ACUM : Steaua – FC Botoşani 4 - 0, roş-albaştrii ajutaţi consistent de arbitri