Poliţiştii locali ar putea primi un stimulent de risc de 2.000 lei pe lună pe durata stării de urgenţă şi de alertă.
Proiectul de lege înregistrat la Senat vizează acordarea unui stimulent de risc şi poliţiştilor locali, sporul salarial fiind similar celui aprobat pentru cadrele didactice şi personalul medical.
Conform proiectului, şi funcţionarii publici cu funcţii generale şi personal contractual din cadrul Poliţiei Locale ar putea primi un stimulent de risc, de această dată în valoare de 1.000 lei pe lună, pe perioada stării de urgenţă şi a stării de alertă.
Astfel, proiectul prevede ”acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.000 de lei pe lună pentru funcționarii publici cu funcție specifică de polițist local din cadrul Poliției Locale, și a 1.000 lei pe lună pentru funcționarii publici cu funcții generale și personal contractual din cadrul Poliției Locale, pe perioada stării de urgență și a stării de alertă, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri de la bugetul de stat”.
Stimulentul acordat nu ar urma să fie supus contribuţiilor sociale obligatorii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șoferul care și-a văzut mașina în flăcări, pompierii au stabilit CAUZA incendiului de la Roma
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
ACUM: O mașină arde ca o torță pe un drum din Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Casă, în pericol să se facă scrum: Pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Candidații PSD, de vorbă cu botoșănenii
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
SE ÎNCHIDE o stradă pentru a fi asfaltată, șoferii rugați să nu parcheze mașinile în zonă
Oana Sava
Oct 20, 2024