Situația este cunoscută la nivelul conducerii Ministerului Agriculturii, dar niciun oficial nu vine cu un răspuns clar și cu un termen când se vor achita plățile directe cu care institutul poate să susțină integral campania de primăvară.
O stațiune-cheie pentru cercetarea românească a fost ”uitată” la plata subvențiilor pe anul trecut de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor ”Popăuți” – Botoșani este singura instituție de cercetare din agricultura românească care nu și-a primit subvențiile de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) pe anul 2019, scrie Agrointel.
Ionică Nechifor, directorul stațiunii de cercetare, spune că până în acest moment nu s-a primit nici măcar un leu din subvenția aferentă anului anterior, nici pe partea de zootehnie și nici pe cea de teren.
De două luni de zile, directorul de la Popăuți a făcut tot ce i-a stat în putință pentru ca stațiunea să intre în posesia banilor care i se cuvin, însă fără succes. Acum, situația este atât de gravă încât stațiunea de cercetare riscă să rămână cu suprafețe neînsămânțate din cauza lipsei banilor.
Directorul stațiunii Popăuți a făcut până acum tot ce i-a stat în putință pentru a afla ce se întâmplă cu subvențiile.
După zeci de telefoane date la APIA Botoșani, cât și la APIA București, Ionică Nechifor a cerut și ajutorul ministerului Agriculturii, însă nu s-a rezolvat nimic.
”Avem de luat undeva la 900.000 de lei pe subvenția pe teren și pe animale. Există decizia de plată, dar fără bani. De două luni de zile insistăm să ni se dea drumul la bani. Am vorbit și cu domnul director Pintea, a zis că face eforturi să rezolve, dar se pare că problema este la APIA Botoșani, la cei care au instrumentat dosarul. Noi am depus toată documentația la timp, totul a fost în regulă, nu ne-a zis nimeni că ar exista vreo problemă. Domnul director general vrea să ne ajute, dar cineva, dintre funcționari, blochează ceva acolo. Am vorbit și la APIA Botoșani și se pasează mingea către APIA București. Cei de la București spun că la Botoșani este problema și tot așa. Deci, clar câțiva funcționari nu-și fac treaba bine. Nu poate fi acuzat directorul APIA pentru că dânsul mereu a avut disponibilitate să ne ajute, probabil cineva a încurcat anumite chestiuni și acum nu știe cum să le rezolve, asta cred eu. L-am anunțat și pe domnul ministru al Agriculturii, i-am dat mesaje, dar n-am primit niciun răspuns nimic. Din câte știu secretarul de stat Emil Dumitru e cel responsabil de activitatea APIA, i-am dat și lui mesaj și la fel, niciun răspuns. Am vorbit și telefonic cu domnul secretar de stat, i-am spus că nu am luat subvenția și el mi-a spus că ei nu dau bani pentru însămânțat, ci dau bani pentru cercetare. Și i-am zis doar că eu vreau banii de la APIA, nu vreau banii de la cercetare, că nici pe aceia pentru cercetare nu mi i-a dat pentru săptămâna trecută. Acele sume sunt pentru cercetare, sunt strict alocați doar pentru dotarea laboratoarelor pe care le punem acum în funcțiune cu aparatură nouă. E o eroare undeva. Dar nici nu ne spune nimeni ceva sigur, un termen, o dată la care se va rezolva”, a spus pentru Agrointel Ionică Nechifor, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor ”Popăuți” – Botoșani.
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor ”Popăuți” – Botoșani nu a primit până la această oră niciun leu din subvențiile pe anul 2019, nici pe animale și nici pe teren. Stațiunea a fost în eșantionul de control prin teledetecție, însă directorul stațiunii spune că nu au fost găsite nereguli.
”Nu am luat niciun leu din subvenția pe 2019, nici avans, nici lichidare la Stațiunea de Cercetare Popăuți. Nu am luat nici pe teren, și nici pe animale, deci niciun ban. Avem ceva bani de încasat de la APIA….avem la plată 1.000 și ceva de oi și 1.200 de hectare, undeva la 870 de hectare de teren arabil, și diferența până la 1.200 de hectare sunt fânețe și pășuni. Cultivăm floarea-soarelui, grâu, ovăz, porumb, rapiță. Stațiunea a fost la controlul prin teledetecție, dar lucrurile au fost corecte, nu au fost probleme, nu ni s-a cerut nimic suplimentar, de ani de zile avem aceeași suprafață, deci n-am avut modificări care să ne pună în dificultate. Nu ne-a zis nimeni nimic că ar fi ceva în neregulă. La momentul acesta, cred că suntem singura stațiune de cercetare din țară care nu am primit banii pe subvenții. Au mai fost câteva cazuri, dar acolo se luase avansul, era cu totul altceva, noi nu am luat nimic, nici avans, nici plata finală. Nu am primit nicio înștiințare, absolut nimic. Am tot dat telefoane, mi s-a spus tot timpul că se rezolvă, se rezolvă, dar nu se mai rezolvă, asta e marea problemă. Probabil s-au gândit că Stațiunea de Cercetare nu este o prioritate, dar din contră, noi ar trebui să ne primim banii la timp ca să ne putem rezolva problemele”, a declarat Ionică Nechifor, directorul stațiunii de cercetare, care este și și președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine Moldoovis Botoșani.
Problema majoră în acest moment este reprezentată de faptul că stațiunea riscă să rămână cu suprafețe neînsămânțate pentru că furniorii refuză să le mai dea sămânță din cauza faptului că nu au plătit prima tranșă de bani, așa cum a fost stabilit de la început, când încă nu se știa că vor exista întârzieri atât de mari cu banii pe care trebuie să-i primească de la APIA.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un botoșănean a dat foc la casa în care locuiau soția și copiii săi: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
ACUM: Omul de la municipiu susținut de primar pentru Parlament, LIVE la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Vouchere de alimente 2024: CÂND se încarcă cardurile sociale cu ultima tranșă din acest an
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024