În jurul orei 15:00 a zilei de joi comisia de concurs pentru desemnarea directorului Şcolii de Arte şi Meserii a făcut public rezultatul primei probe. Surpriza este că nota cea mai mare la proiecte 8,11, a luat-o Alina Călinescu, angajată a instituţiei, în condiţiile în care ea concurează alături de Florin Aioniţoaie, care a participat la mai multe acţiuni electorale ale PDL şi consilierul judeţean PNL Liviu Andronic. Cei doi au fost notaţi cu 7,84, respectiv 7,55. Anunţarea rezultatelor a avut la rîndul ei parte de o întîmplare mai puţin obşinuită. „Am fost sunat ca să mi se transmită rezultatul. M-am prezentat şi cînd am cerut să mi se dea un exemplar mi-au spus că nu au copiator”, ne-a declarat Aioniţoaie. Astfel, acesta a renunţat să mai ia şi o dovadă scrisă a rezultatelor. Cum toţi trei aspiranţii la funcţia de director au luat peste 7,00, ei s-au calificat la proba de interviu, care va avea loc luni 17 mai.
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024