Cei doi tineri scandalagii au fost reținuți de oamenii legii.
La data de 19 mai 2020, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele a doi tineri de 25, respectiv 22 de ani, din comuna Călărași, cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, la data de 18. Mai 2020, aceștia, în timp ce se aflau în drumul public, pe fondul unui conflict mai vechi, au aplicat mai multe lovituri unui tânăr de 23 de ani din aceeași localitate.
În aceeași împrejurare, victima a fost deposedată de telefonul mobil, pe care îl avea asupra sa.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, urmând ca în cursul zilei de astăzi, cei doi suspecți să fie prezentați în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ei sunt elevii și profesorii din Botoșani premiați la Gala Excelenței – LISTA
Oana Sava
Oct 18, 2024
Zona în care Valeriu Iftime devine sensibil și de unde consideră că vine fericirea – VIDEO
Oana Sava
Oct 18, 2024
Scurt ghid pentru cei interesați de turnee de poker
Redacția Botoșăneanul
Oct 18, 2024
Un botoșănean a fost la un pas să producă o mare nenorocire, au intervenit pompierii suceveni
Redacția Botoșăneanul
Oct 18, 2024