În fiecare sfârșit de vară urci către Nord. Un spațiu până în urmă cu niște ani aproape fără nume, fără identitate, fără speranță. A urca în Nord a devenit, astăzi, o călătorie către cunoscut. De la un an la altul mai cunoscut! De nouă ani, Darabaniul își dezvăluie comorile istorice, culturale, turistice, chiar și economice sau sociale. Pentru că Nordul începe să se dezvolte, să nu se mai rușineze de ale sale, dar mai ales învață Nordul să primească oaspeți.
De nouă ani, Ștefan și Alexandru Teișanu, cei doi frați care trăiesc între Darabani și Cluj făcând punte culturală și antreprenorială, organizează un festival menit să unească Nordul, dar și să îl dezvolte. Iar după nouă ani, acest lucru devine nu doar din ce în ce mai evident, ci și încurajator pentru comunitate.
Zilele Nordului au loc în acest an în perioada 12-14 august, la Darabani.
-Dragă Ștefan Teișanu, ne apropiem de deschiderea unei noi povești despre Nord. Privind în urmă, vedem nu doar sute de evenimente reunite sub genericul Zilele Nordului, dar vedem și o istorie – scrisă sau nu – despre provocări, incertitudini, neprevăzut. Și amintim doar două cuvinte: pandemie și război. Cum vă găsește această a noua ediție a Festivalului?
-Suntem obosiți, ca toată lumea. Acum câțiva ani aveam cu totul altfel de dileme, apoi, dintr-odată, am ajuns să discutăm despre o boală contagioasă în toată lumea și un război lângă casele noastre. Ne-am adaptat și noi, ca toată lumea. Îmi amintesc că, atunci când a început pandemia, ne-am spus că o să facem festivalul orice ar fi, numai să prindem o portiță în care situația sanitară o permite. Eram cu gândul la una dintre menirile culturii, aceea de a aduce speranță acolo unde e frică, bucurie acolo unde e tristețe, bine unde e rău. Ediția din 2020 a fost unul dintre cele mai emoționante episoade ale Nordului. În 2021 am făcut încă o ediție cu grijă, limitată de condițiile din teren, cu virusul încă printre noi.
Și, când credeam că totul se liniștește în sfârșit, iar noi ne pregăteam să anunțăm Zilele Nordului 2022, a început războiul din Ucraina, chiar la granița noastră. Atunci am lăsat baltă pregătirile de festival și ne-am organizat rapid să putem sprijini eforturile publice pentru primirea refugiaților, iar apoi și pentru a trimite transporturi umanitare în Ucraina. De prin iunie, când situația în Ucraina s-a mai stabilizat, în mod nefericit, dar totuși stabilizat, ne-am reapucat de munca pentru festival. Suntem obosiți, ca toată lumea, dar suntem și egal entuziasmați de faptul că vom fi împreună din nou. Eu unul mă simt norocos că avem ocazia să facem, după puterile noastre, ceva frumos și folositor pentru lume.
-Înainte de a vorbi despre ce va aduce ediția 2022, o întrebare de bilanț ”sufletesc”: cum a evoluat comunitatea dărăbăneană în acești nouă ani?
-Așa, la ochi, orașul arată mai bine, iar asta nu e puțin lucru: înseamnă că și autoritățile sunt mai preocupate de bunăstarea colectivă, dar și că oamenii își îngrijesc mai mult orașul. Într-un fel, asta e exact ceea ce ne-am dorit cândva: să crească grija fiecăruia pentru ceilalți. Sigur, faptul că lucrurile au progresat nu e meritul nostru, ci în primul rând al dărăbănenilor. Au trecut mulți ani de când am pornit pe drumul ăsta și lumea s-a schimbat, iar noi suntem conștienți de bucățica noastră de contribuție și suntem hotărâți să ne-o aducem și în continuare. Două lucruri sunt foarte importante pentru noi: primul e să vedem cum tinerii se adună tot mai mulți în fiecare an în echipa Nordului, iar cei experimentați dintre ei ne rămân în continuare aproape; al doilea e să vedem cum crește colaborarea în cadrul comunității și cum se înmulțesc inițiativele civice, sociale și culturale.
-Festivalul care aduce nu doar relaxare, distracție, ci menține și o componentă civică, educativă. Și amintim aici de voluntariat, implicare, echipă, ateliere, sport, călătorii. O desfășurare impresionantă care leagă trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. Totuși, cum reușește să se susțină din punct de vedere financiar un asemenea festival, știind că autoritățile nu s-au îngrămădit în a sprijini, ba dimpotrivă!
-De câțiva ani, de când am trecut la accesul pe bază de bilet, am decis că e sănătos ca festivalul să depindă de comunitatea sa, de participanții săi: dacă facem o treabă suficient de bună și de relevantă pentru ei individual și pentru noi toți ca și comunitate, atunci oamenii vor fi dispuși să plătească un bilet pentru asta. Să cumperi bilete și abonamente la Zilele Nordului nu îți aduce numai distracția, numai accesul la evenimentele pe care ți le dorești, ci e și o formă de a-ți arăta sprijinul pentru munca noastră, pentru inițiativele noastre comunitare. O formă de a-ți exprima dorința ca munca noastră să continue. Am decis deci să depindem chiar de publicul nostru și de evaluarea lui directă, an de an. Contează foarte mult pentru noi și implicarea partenerilor din mediul de afaceri: avem alături cea mai mare bancă a țării și alte companii naționale. Cele regionale și locale nu sunt prea implicate, cu câteva excepții care ne țin festivalul funcțional și speranța că se poate vie.
Administrațiile locale din comunitățile în care lucrăm – în special cea din Darabani – ne sprijină mai ales logistic și la nivel de infrastructură. Sigur că am putea face mai mult împreună dacă s-ar implica mai mult, însă chiar și așa suntem bucuroși pentru modul în care încep să înțeleagă tot mai bine rolul culturii și impactul pe care ea îl poate aduce în comunitate, la nivel social și economic. Nu pot zice același lucru despre administrația județeană, din păcate. Acolo lipsa de viziune și de înțelegere a fenomenului e egalată numai de ipocrizia cu care se vorbește în public despre importanța culturii. În practică însă e jale. Nouă nu ne-au mai răspuns la telefoane de ani de zile, în schimb în acest an au decis să pună în calendar exact deodată cu Zilele Nordului un alt festival în Botoșani, finanțat din bugetul public.
-”Ramificațiile” ZN devin din ce în ce mai vizibile de la un an la altul: campanii diverse, dintre care cea mai cunoscută este cea privind reconstrucția primei școli sătești din Moldova. Festivalul a lăsat deja în urmă un muzeu, a pus umărul și la salvarea Casei Enescu de la Mihăileni... Ce alte obiective se mai află în agenda ZN?
-Reconstrucția Primei Școli - cum îi zicem noi celei mai vechi școli sătești din Moldova - e un proces de durată: l-am început acum doi ani și probabil va dura încă pe atât, așa că păstrăm Prima Școală ca cel mai important proiect pe agenda noastră comunitară încă o vreme. Acolo lucrăm foarte bine cu Primăria Darabani și cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala Nord-Est. În acest an la festival are loc o clacă pentru așezarea unei noi fundații, făcută din piatră de râu și folosind numai tehnici tradiționale. Și găzduim o conferință de patrimoniu a Ordinului Arhitecților, prilej cu care 50 de arhitecți din toată țara vin la Darabani să vadă proiectul.
Ne continuăm campania #AlăturiDeUcraina, Fondul de Biciclete pentru promovarea sportului prin intermediul Maratonului Nordului, campania „Ai și tu o păturică?” pentru animalele fără stăpân din Nord. Și ne dorim ca în viitorul apropiat revenim în centrul istoric din Botoșani, iar la Darabani să demarăm o chetă pentru cumpărarea uneia dintre ultimele case evreiești din oraș, pentru a o renova și transforma în Casa Memoriei, secție a Muzeului Nordului dedicată istoriei comunității evreiești din nordul Moldovei și contribuției ei la dezvoltarea regiunii.
-În cele opt ediții s-au perindat mulți artiști pe la Darabani, dar și personalități din varii domenii. Cum s-a simțit în timp prezența unor astfel de invitați într-o comunitate mică? Este aceasta o miză câștigată?
-Cel mai interesant legat de prezența invitaților e felul în care ei transformă Nordul într-un loc de întâlnire între ei, pentru ei înșiși. Nu ajungi ușor și nici des la Darabani, așa că, atunci când o faci, te bucuri de timpul petrecut aici de parcă ar fi scos din restul timpului. Festivalul devine un loc în sine, unde invitații noștri au ocazia să petreacă mai mult timp cu sine și între ei decât poate o pot face în mod curent în călătoriile lor. Unii dintre ei au devenit în timp obișnuiți ai casei, revenind deja de mai multe ori la festival – practic, când îi vezi în august la Darabani, ți se pare firesc. Cât despre comunitatea locală, mi-e greu să evaluez ce înseamnă prezența la Darabani a atâtor invitați de marcă: estimez că pentru mulți acesta e un motiv de mândrie, dar mai degrabă de mândrie distantă. Localnicii care participă la conferințele și întâlnirile cu invitații speciali ai festivalului sunt mai degrabă puțini și cam aceiași în fiecare an.
-2022. A noua/ Nouă. Aflăm că ”dezbaterea ediției este: ce e mai important să ne dăm nouă? Să ne facem bine nouă înșine sau să facem bine în jur”. Alături de cine veți dezbate anul acesta?
-În acest an îi avem alături, în dezbaterea temei ediției, pe consilierul Ministrului Educației, Radu Szekely, care e și fondator al Școlii Finlandeze din România, pe Vladimir Us de la Oberliht și de la Coaliția Sectorului Independent din Republica Moldova și pe psihoterapeuta ieșeană Raluca Bejenariu, fondatoare a asociației În Dialog și a festivalului Romanian Mental Health Film din Iași.
Un dialog special, legând tema ediției și cartea sa recentă „Un secol de ceață” va avea loc în duminica festivalului cu dramaturgul Matei Vișniec – o întâlnire mult așteptată de către noi toți la Zilele Nordului.
-Ce nu ați îndrăznit până acum să faceți în acest festival?
-Ne-am dori mult ca participanții Zilelor Nordului să poată petrece mai mult timp în Nord și ne-am mai dori ca Zilele Nordului să însemne activități în cât mai multe comunități din regiune. Pentru ca cele două dorințe să se îndeplinească am avea însă nevoie de mai multă capacitate organizatorică și, în cele din urmă, de mai mulți bani. Am putea atrage asemenea investiții fie din mediul de afaceri, fie de la administrația publică, însă niciuna dintre tabere nu pare pregătită acum pentru asta.
Ne mai rămâne varianta fondurilor europene și varianta mult dorită și îndelung amânată a revenirii în Moldova: cred că dacă m-aș muta înapoi acolo aș putea genera mai multă energie pentru toate, dar e complicată mutarea. Și, până la urmă, fix asta e întrebarea noastră fundamentală la Nord: într-o lume nouă, fără granițe, în care nu mai poți cere nimănui nici să nu plece de acasă, nici să se întoarcă, pentru că toți oamenii au datoria – și acum mai mult ca oricând și șansa – de a-și căuta binele oriunde în lume, în lumea asta nouă cum putem noi fiecare și împreună regândi relația dintre noi și locurile de acasă.
-Teatru, film, muzică. Trei componente culturale ce se bucură de succes la Darabani. V-ați gândit vreodată și la mai mult de atât? Un eveniment de amploare dedicat doar teatrului sau filmului?
-Nu ne-am propus să demarăm evenimente noi, dar lăsăm lucrurile să se așeze firesc și vrem să ne adaptăm la orice nevoie sau oportunitate apare. De exemplu, în ultimii ani observăm un interes tot mai mare pentru teatru: tot mai multe trupe tinere ne scriu că vor să vină la festival, tot mai multe trupe profesioniste ne trec pe agendă, tot mai multă lume se strânge la spectacole. Așa că luăm în calcul, da, să dezvoltăm secțiunea de teatru din cadrul festivalului.
Cât privește filmul, alte arte și alte posibile concepte de evenimente sau secțiuni, suntem întotdeauna deschiși – și chiar profit de ocazie pentru a relua apelul nostru public tradițional către alți „Nordici” care și-ar dori să se implice – suntem deschiși să oferim găzduire în festival oricărei inițiative culturale care se potrivește spiritului Nordului: dacă vrei să organizezi un eveniment sau să demarezi un proiect în comunitatea ta natală din Nord, scrie-ne și ne mobilizăm împreună.
-După nouă ani de ZN, care sunt (încă) neajunsurile unui festival mare într-un oraș mic?
-Nordul e departe tare. Dacă nu ești din Nord, e complicat să ajungi acolo. Iar ca să faci călătoria să merite ai nevoie să poți petrece acolo mai multe zile, să găsești lucruri interesante de făcut, infrastructură și servicii de calitate. Mai e mult de lucru împreună – administrații, operatori privați, comunitate – pentru asta.
Dar asta e și frumusețea poveștii: cu cât mai imposibil, cu atât mai dătător de energie și de speranță totul. Cu atât mai departe, cu atât mai misterios, cu atât mai necunoscut, cu atât mai incitant. Cu cât mai greu de atins, cu atât mai dorit. Cu cât mai mic, cu atât mai interesant de descoperit.
Citește și Vineri încep Zilele Nordului: Peste 40 de evenimente anunțate – PROGRAMUL complet
