Plenul Camerei Deputaților a adoptat proiectul de lege miercuri, 26 iunie 2024.
Țigările și alcoolul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul, iar vânzătorii vor fi obligați să verifice dacă cei care cumpără au cel puțin 18 ani. Deputații au adoptat în mod decizional proiectul de lege, iar acum legea urmează să fie promulgată.
Astfel, proiectul de lege propune completarea articolului 3 din Legea nr. 349/2002, precum și modificarea și completarea Legii nr. 61/1991, pentru a institui obligația de consultare a documentelor de identitate la cumpărarea produselor din tutun și alcool, în scopul reducerii consumului acestora de către persoanele sub 18 ani, informează antena3.ro.
În cazul nerespectării acestei obligații, personalul localurilor publice și vânzătorii din unitățile comerciale riscă amenzi cuprinse între 10.000 și 30.000 lei.
Pe 16 octombrie 2023, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de primă cameră sesizată, votul Camerei Deputaților fiind decizional. Prin urmare, legea va fi trimisă spre promulgare.
(Foto: Capital.ro)
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024