(P) Peisajul HoReCa din Botoșani s-a îmbogățit din acest weekend cu o apariție pe cât de nouă pe atât de fresh. După ample lucrări de amenajare, Addict - smart cafe & premium bar și-a deschis oficial porțile vineri după-amiază.
Maestru de ceremonii a fost somelierul Daniel Haidarli, care a făcut o prezentare de vinuri în stilul care deja l-a consacrat. Și aceasta nu întâmplător! La barul–cafenea tocmai inaugurat vor pot fi savurate mărcile pe care ”Artech Wine & Beer & Coffee”, firma pe care o manageriază, le comercializează. Astfel, printre altele, botoșănenii care trec pragul ”Addict” se pot delecta cu vinurile medaliate și premiate la nivel mondial, precum vinurile din gama ”Budureasca” sau ”Purcari”, cu ”Livia”, ”Montepulciano D’Abruzzo”, ”La Plage”, ”Răvașa”, ”Bacanta”, ”Serafim”. Iar din domeniul băuturilor distilate regăsim pe cele care au luat medalii, respectiv renumite mărci de whisky scoțian și japonez.
Și cum vinurile alese se potrivesc cu gustări pe măsură, la ”Addict” puteți cunoaște și savoarea sandvich-urilor și a altor produse marca ”L'Artigiano del Gusto”, pizzeria deschisă de Claudiu Rotaru spre finalul anului trecut.
La ceremonie a mai fost prezent directorul unui lanț exclusivist de cafea, ce a prezentat povestea cafelei si arta de preparare și de gustare a acesteia.
Premium bar oferă cafea 100% arabica, precum și cafea de origine, printre care binecunoscute pentru savoarea unică – Single Origin, Ethiopia, Santo Domingo, Indonesia, India.
Bineînțeles că ”Addict” nu se limitează doar la vinuri, sandvich-uri și cafele, oferta celei mai smart cafenele din Botoșani cuprinde o mulțime de alte băuturi alcoolice și răcoritoare.
Cum ploile nu vor dura o veșnicie, managerii au investit și într-o terasă astfel că, dacă vă aflați prin zona intersecției Octav Onicescu – bulevardul Mihai Eminescu, vă veți putea răcori vara aceasta la mesele așezate într-un mic paradis verde, o evadare din stresul cotidian într-o parte relativ centrală a orașului.
Revenind la evenimentul care a avut loc ieri, trebuie spus că a fost unul de suflet, în care familia care a investit la ”Addict” a avut alături prieteni, colegi, colaboratori dragi. Și aceasta pentru că ”smart cafe & premium bar” din strada Octav Onicescu nr.33 (la parterul primului turn de pe această stradă, de la bulevard spre strada Primăverii), reprezintă și o punte peste timp pentru soții Alina Cornea și Darie Hîțic. Tatăl avocatei, care printre alte business-uri a avut și unul de suflet în HoReCa, s-a stins în urmă cu doar trei luni, iar pe 20 iunie, când se sărbătorește Ziua Tatălui în aproximativ 80 de țări de pe glob, Alina și Darie și-au dorit ca ”Addict” să aibă deja porțile deschise pentru botoșăneni.
Și rămân așa zilnic, de la 8:00 la 22:00, inclusiv în weekend. Mai ales că în 2021 se împlinesc 30 de ani de când tatăl a deschis firma, una dintre primele înființate la Botoșani după revoluție, și care își desfășoară activitatea până în ziua de astăzi.
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024