O tragedie desprinsă parcă din filme a avut loc miercuri seară într-o comună botoşăneană.
La câteva minute după ora 20:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a fost anunţat de producerea unui incendiu într-un sat din comuna Albeşti.
Casa unui localnic era cuprinsă de flăcări, iar Garda de Intervenţie Truşeşti a intervenit la Buimăceni pentru a stinge incendiul.
Bărbatul a fost găsit spânzurat, într-un copac, la distanta de casa de vreo 700 de metri
Astfel, prima variantă a celor întâmplate este că bărbatul şi-ar fi incendiat propria casă, după care imediat şi-ar fi luat viaţa în ştreang.
Oamenii legii vor deschide cel mai probabil un dosar pentru moarte suspectă în vederea elucidării celor întâmplate.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024
Flori rupte din aranjamentele stradale, o doamnă prinsă în timp ce își umplea sacoșa
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Bătaie în Centrul Vechi surprinsă pe camere, polițiștii locali au dat trei amenzi
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Anunț important de la Agenția de Plăți privind alocațiile
Oana Sava
Oct 07, 2024
Descoperă Universul Fascinant al Sloturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024