Probleme pentru trei bărbați din județul Botoșani care au dat ochii cu oamenii legii.
Vineri 8 martie 2019, la nivelul Serviciului Teritorial al Politiei de Frontiera Suceava s-a desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 08.40, politistii de frontiera au depistat în autogara din municipiul Rădăuţi, trei cetăţeni români, de sex masculin, domiciliaţi pe raza județului Botoşani, care urmau să se îmbarce într-un autocar cu destinaţia Londra şi care aveau în bagajele personale ţigări de provenienţă ucraineană.
În urma celor constatate, cei trei bărbaţi au fost conduşi la sediul S.T.P.F. Suceava, unde, în urma controlului amănunţit asupra bagajelor, a rezultat cantitatea de 1.529 pachete de țigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană, scrie Obiectiv de Suceava
Întreaga cantitate de țigări în valoare de peste 17.889 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar cele trei persoane sunt cercetate de poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să fie luate măsurile legale ce se impun.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU violent într-o gospodărie din județ: Proprietarul a sunat după ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 19, 2024