La data de 25 octombrie a fiecărui an, în întreaga Europă este sărbătorită ” Ziua Europeană a Justiţiei Civile”.
Cu acest prilej, Tribunalul Botoşani organizează marţi 25 octombrie 2016 „Ziua Porţilor Deschise” (în intervalul orar 9:00 – 14:00). Cetăţenii interesaţi de organizarea şi funcţionarea sistemului judiciar la nivelul acestei instanţe, vor avea posibilitatea de a vizita palatul de justiţie şi de a discuta cu magistraţii aspecte generale privind înfăptuirea actului de justiţie. Invitaţia se adresează, în special, elevilor şi studenţilor dornici să cunoască aspecte practice ale înfăptuirii justiţiei, se arată într-un comunicat al Tribunalului Botoșani.
Programul de vizitare se desfăşoară între orele 9:00 – 14:00, iar cei interesaţi de vizitarea Palatului de Justiţie - str. Maxim Gorki nr. 8, se vor adresa personalului care asigură paza instanţei, urmând a fi conduşi la Biroul de informare şi relaţii publice al Tribunalului Botoşani – camera P01, pentru vizitarea instanţei şi discuţiile cu judecătorii.
"În vederea organizării cât mai eficiente a evenimentului, vă adresăm respectuos rugămintea de a confirma participarea, până la data de 24 octombrie 2016 – ora 14:00." se mai arată în comunicatul de presă.
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024
Un șofer pândit pe geam s-a ales cu amendă de 5.000 de lei după un telefon dat la Poliție
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Medicul din linia întâi a urgențelor: CAZURILE care i-au rupt din suflet – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 02, 2024
Șapte șoferi lăsați FĂRĂ permis chiar în dreptul trecerilor de pietoni din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 02, 2024