Un tânăr și-a uitat rucsacul cu mai multe bunuri personale într-o stație de transport din Iași.
La data de 6 aprilie 2018, în jurul orelor 14:30, polițiștii locali din cadrul Serviciului 3 Poliție Locală, în timp ce executau serviciul de menținere a ordinii și liniștii publice s-au sesizat cu privire la faptul că pe o bancă din stația Companiei de Transport Public din zonă Piață Unirii, se află un rucsac nesupravegheat, scrie BZI
"Lucrătorii instituției noastre au efectuat verificări, ocazie cu care a reieșit faptul că rucsacul a fost uitat de către o persoană în locația precizată și în urmă controlului bagajului s-a constatat faptul că acesta conținea un laptop, accesoriile acestuia și diverse bunuri personale. Bunurile au fost duse la sediul Poliției Locale, ocazie cu care a reieșit faptul că aparțin numitului P.C.A, de 21 ani, domiciliat în municipiul Botoșani. În acest sens, polițiștii locali au contactat tânărul pentru restituirea bunurilor pierdute",
au precizat reprezentanții Poliției Locale Iași.
Șoferul care și-a văzut mașina în flăcări, pompierii au stabilit CAUZA incendiului de la Roma
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
ACUM: O mașină arde ca o torță pe un drum din Botoșani – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Casă, în pericol să se facă scrum: Pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
Candidații PSD, de vorbă cu botoșănenii
Redacția Botoșăneanul
Oct 20, 2024
SE ÎNCHIDE o stradă pentru a fi asfaltată, șoferii rugați să nu parcheze mașinile în zonă
Oana Sava
Oct 20, 2024