Sorin Cornilă a susținut astăzi prima conferință de presă în calitate de prefect, iar unul dintre subiectele abordate a fost situația de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Botoșani.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu a declarat că miercuri, 20 aprilie 2022, ar urma să ajungă la Botoșani comisarul șef al Regiunii Nord-Est, Marinela Buhăescu.
„Am avut ieri o discuție cu dna Marinela Buhăescu, comisar șef regional Regiunea Nord-Est. Dumneaei va fi prezentă mâine în Botoșani și vom discuta situația de acolo. Voi vorbi cu dumneaei și o să încercăm să identificăm niște soluții de suport. Au rămas în doar trei comisari”,
Sorin Cornilă, prefect
Prefectul a susținut că va încerca să fie detașați alți comisari la CJPC Botoșani.
„Chiar dacă sunt doar trei, de o săptămână ținem legătura. Șe ocupă, își fac activitatea în măsura în care reușesc”,
Sorin Cornilă, prefect
Reamintim că de la sfârșitul lunii trecute, Mirel Rogalschi se află în concediu medical întrucât a suferit o intervenție chirurgicală și va mai sta în repaus până pe la începutul lunii iunie.
În afara conducătorului unității, CJPC Botoșani are în organigramă cinci posturi de comisari: Mirela Grebeniță, Carmen Ațurcăniței, Georgică Popovici, Lăcrămioara Constantin și Niculai Rață. Doar că ultimii doi au fost reținuți pe 7 aprilie și apoi trimiși în arest la domiciliu pentru 30 de zile, astfel încât instituția a mai rămas doar cu trei comisari, iar unul dintre ei, Carmen Ațurcăniței, a preluat atribuțiile de comisar-șef adjunct până la revenirea la serviciu a titularului pe post.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024