Măsuri pentru siguranța cetățenilor. Măsuri pentru ca botoșănenii care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe să nu mai aibă parte de un tratament inuman. Să fie abandonați cu orele în frig. Și să devină ținta personalului medical.
Un plan de măsuri clare, asta îi cere noului manager de la Spitalul Județean Mavromati, Doina Caba, vicepreședintele Consiliului Județean, Bogdan Dăscălescu.
„La zona spitalului sunt foarte multe de făcut, am văzut că este un nou manager acum, aș aștepta să iasă cu un plan de măsuri împotriva răspândirii virusului și cu trasee, cu parte covid și non-covid, acele zone separate complet. Aș vrea să dispară corturile din curtea Spitalului, să vedem containere. Am înțeles că ISU are containere. Am văzut zilele trecute poze pe Facebook, într-adevăr dacă ești părinte, te cam doare sufletul și cred că ar trebui luate măsuri foarte urgent”,
Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte CJ Botoșani
În cazul în care nu are idei, vicepreședintele CJ i-a recomandat managerului să ia exemple de bune practici de la alte spitale din România, unde pacienții sunt tratați într-un mod decent.
Bogdan Dăscălescu NU are în coordonare Spitalul Județean Mavromati, atribuțiile sale fiind limitate. Însă, a fost întrebat de jurnaliști la conferința de presă susținută miercuri, cum comentează ceea ce se întâmplă în curtea Spitalului Județean Mavromati.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024