Un accident spectaculos a avut loc în noaptea de duminică spre luni, 20 aprilie 2020 în municipiul Botoșani.
Șoferul unui autoturism marca Opel a făcut cascadorii pe strada Izvoarelor din orașul Botoșani în prima noapte a sărbătorilor pascale.
Se pare că s-ar fi urcat la volan fiind într-o avansată stare de ebrietate, iar pe strada amintită, una pietruită, ar fi pierdut controlul și s-ar fi rostogolit de câteva ori, mașina rămânând fără roata din față, partea dreaptă.
Din fericire pentru el, șoferul nu ar fi suferit traumatisme grave și la sosirea polițiștilor, imediat după ce a fost testat pentru acoolemie, a fost condus la spital pentru prelevare de probe biologice.
Se afla singur în mașină, astfel că nu au fost înregistrate alte victime. Autoturismul în schimb a suferit mai multe avarii. Surse neoficiale arată că, șoferul vinovat de producerea accidentului ar fi angajat la stat, la unitatea de detenție a județului.
Mașina a fost ridicată de platforma SOS Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNȚ de la Modern Calor: CÂND începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Oana Sava
Oct 08, 2024
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024
Alertă europeană pentru mai multe tipuri de săpun: Mărci celebre, periculoase pentru piele
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024