S-a întâmplat în cursul serii de marți, 3 septembrie 2024.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, în timp ce se aflau în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, pe Calea Națională, au observat un autoturism al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție, a inițiat manevra de mers înapoi, însă a fost blocat de o altă autospecială de poliție, neinscripționată care se afla în spatele său.
În urma verificărilor efectuate, a fost stabilită identitatea conducătorului auto, fiind vorba despre un tânăr, din municipiul Botoșani. În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024