Premiul Concursului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” este oferit pentru a 21-a oară în cadrul evenimentului organizat pentru omagierea poetului nepereche. Valoarea lui este ţinută secretă, urmând a fi dezvăluită chiar în seara decernării. De asemenea, nu au fost făcuţi public nici laureaţii Operei Omnia şi Opera Omnia. Intrarea este liberă pentru botoşăneni.
Zilele Mihai Eminescu se află la cea de-a 43-a ediţie care va fi marcată pe două tărâmuri, care de fapt sunt unul singur – cel românesc şi cel basarabean. Dacă în primele două zile, majoritatea activităţilor se vor desfăşura în Republica Moldova, duminică, 15 ianuarie, invitaţii se vor întoarce la Botoşani pentru a participa printre altele la Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”. „
Premiul constă în însemnele consacrate, o diplomă, o coroniţă şi desigur o sumă de bani, celălalt la fel, însemne, diplome şi sumă de bani. Iar Opera Omnia, poetul laureat devine prin hotărârea Consiliului Local cetăţean de onoare al municipiului Botoşani. (...) Nominalizările la premiile Opera Prima au fost deja cunoscute, la Opera Omnia nu le putem face pentru că s-a luat hotărârea de anul trecut să fie surpriza acelei seri şi de altfel juriul a cerut, pentru că erau tot felul de presiuni, să fie ţinute la secret până în seara galei”, a declarat
Gellu Dorian, organizator.
Cu toate acestea, s-a dezvăluit faptul că premiile sunt consistente.
Brand-ul Botoşaniului este tocmai cultura
Botoşănenii pasionaţi de poezie sunt invitaţi la teatru pentru a participa la
toate spectacolele din programul manifestărilor, iar intrarea este liberă. Atât organizatorii, cât şi gazda evenimentelor se aşteapta ca sala instituţiei culturale care de altfel poartă numele marelui poet să fie arhiplină. „
Socotesc onorant pentru Teatrul Mihai Eminescu să fie gazdă pentru o parte din manifestările prilejuite de zilele Mihai Eminescu şi să nu uităm în contextul Zilei Culturii Naţionale. Prin acest perimetru a păşit Eminescu, aici a sfinţit dacă vreţi acest teatru cu trecerea sa (...). Îndemn publicul botoşănean să fie la toate manifestările prezent, la cele de la Ipoteşti, de la Biblioteca Judeţeană, duminică la Teatrul Eminescu. Este foarte cuprinzător acest calendar, dar nu uitaţi că este unul din cele două mari momente culturale ale anului pentru Botoşani, aici unde brand-ul oraşului este tocmai cultura”, a afirmat
Traian Apetrei, directorul Teatrului Mihai Eminescu.
Elsa ŞEICA
VEZI PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR ZILELE MIHAI EMINESCU