Fotbalistul lui Dan Petrescu a afirmat că partida de la Botoșani a fost grea, atât la propriu, cât și la figurat.
În stilul caracteristic, fostul internațional Alex Chipciu a pus la îndoială faptul că FC Botoșani s-a antrenat doar două zile înaintea partidei.
Întrebat dacă s-a simțit că FC Botoșani s-a pregătit numai 48 de ore, Chipciu a răspuns ironic, după care s-a oprit. ”La cum s-au respectat regulile în România...”.
”Da, e greu să te antrenezi și să joci după două antrenamente. Bine că am câștigat, ne apropiem de câștigarea campionatului”, a spus Alexandru Chipciu.
Potrivit Digisport, fotbalistul lui Dan Petrescu a afirmat că partida de la Botoșani a fost grea, atât la propriu, cât și la figurat.
”Terenul greu, adversarul greu. Și cu FCSB am avut momente slabe, dar cred că jucătorii lor sunt peste cei de la Botoșani, ca valoare individuală”, a zis Chipciu.
El a explicat și de ce a jucat atât de puțin de la transferul său la Cluj.
”Antrenorul ia deciziile. Eu două luni am fost accidentat, și de asta am jucat puțin. Trebuie să mă supun hotărârilor luate de antrenor și să joc cât mai bine”, a încheiat fostul stelist.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PSD: Autostrada Moldovei, tot mai aproape de Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
ACUM: O avocată pentru Senatul României în direct la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024