Unul dintre cei mai vechi membri ai PNL şi-a dat demisia. Mihai Aniţulesei, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene, a trimis luni dimineaţă prin fax o adresă oficială la sediul liberalilor din Botoşani şi o alta la filiala din Dorohoi prin care anunţă că renunţă la calitatea de membru al partidului.
Cel puţin oficial, motivul invocat de acesta este crearea Uniunii Social-Liberale, în al cărei viitor nu crede. La delegaţia permanentă a PNL din Duminica Floriilor a fost unul dintre puţinii care a votat împotriva listelor comune pentru aproape toate localităţile şi cum majoritatea a decis altfel, a decis să nu mai ţină un post de conducere „în amorţire”.
„Am ajuns la concluzia că trebuie să mă despart de PNL, partid al cărui membru sunt din 1995 şi la care am depus suflet, am muncit foarte mult, chiar mi-a plăcut. Am venit în acest partid adus de ideea liberală care la timpul când am venit eu am crezut în ea până acum, şi acum cred, şi plec din cauza faptului că, după cum ştiţi, s-a ajuns la acest protocol dintre PNL şi PSD la nivel de ţară şi judeţ şi, după părerea mea, nu mai mă regăsesc în ideile pe care le-am susţinut până acum”, a declarat
Mihai Aniţulesei. Fost de-a lungul timpului preşedinte al PNL Dorohoi şi coordonator al colegiului Dorohoi, acesta şi-a mai anunţat intenţia de a demisiona şi anul trecut, numai că a renunţat ulterior la idee. De această dată însă hotărârea este fermă şi semnată.
„Nu sunt de acord cu struţo-cămila asta”
„Cred că este un lucru rău acest protocol, nu sunt de acord ca pentru un anumit interes, să se trădeze ideea liberală pentru un interes, chiar de ajunge cineva preşedintele României sau preşedintele Consiliului Judeţean, deci cred că dispare prin cununia asta însăşi ideea liberală, demnitatea liberală. Eu vreau să rămân la ideea mea de dreapta şi am decis să îmi dau demisia. Nu sunt de acord cu struţo-cămila asta care vor să îi dea naştere, eu de când mă ştiu struţul este struţ şi cămila este cămilă”, a mai spus
Mihai Aniţulesei. Acesta a fost unul dintre principalii susţinători financiari ai PNL Dorohoi, însă în ciuda acestui lucru şi a funcţiei de vicepreşedinte la judeţ, nu i s-au dat atribuiţii concrete, fiind trecut pe linie moartă. În plus, după ani de zile de conflict în organizaţia de la Dorohoi, la intervenţia lui Florin Ţurcanu s-a schimbat conducerea, iar preşedinte a fost numit un fost PSD-ist, Constantin Bursuc. Aniţulesei a precizat însă că plecarea din partid nu are legătură cu vreun coleg de partid.