În perioada 19 – 20 aprilie 2020, pompierii botoșăneni au avut 33 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor material.
Astfel, s-a acționat pentru: stingerea a cinci incendii, acordarea primului ajutor calificat pentru un număr de 25 persoane, precum și în alte situații de urgență precum deblocare uși sau transport personae în catantină.
Pe timpul intervenţiilor au fost salvate/asistate 25 persoane.
Cele cinci incendii s-au produs pe raza localităților Săveni, Ștefănești, Tocileni (comuna Stăuceni), Hulub (comuna Dângeni) și Plugari (județul Iași).
Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: foc deschis în spații deschise, coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, jar căzut din sistemul de încălzire și fumat în locuri nepermise.
Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, 37 pompieri militari și voluntari.
Valoarea pagubelor a fost estimată la 170.000 de lei.
S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de 700.000 de lei.
ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – MESAJ important pentru suporteri
Oana Sava
Oct 06, 2024
FAZA ZILEI cu Iftime: Mă duceam să pasc oile / Nu cântă nimeni mama m-a făcut porcar – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
AUR Botoșani NU face alianță la Județ, Simion: Să se spele pe cap – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
Vremea se schimbă radical după ploile din weekend: ANUNȚUL șefei de la „Meteo”
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024