Marţi, 21 iulie 2015, 12 elevi ai Liceului Teoretic ,, Ştefan D. Luchian” din Ştefăneşti aparţinând claselor V – XII care au finalizat anul şcolar 2014 – 2015 cu media generală 10,00 vor fi beneficiarii unei excursii de o zi, drept recompensă din partea unităţii şcolare pentru meritele lor deosebite.
Ei vor vizita mai multe obiective turistice din judeţul Suceava: Grădina Zoologică din Rădăuţi, Mănăstirea Putna, Planetariul şi Observatorul Astronomic din Suceava, Cetatea de Scaun a Sucevei şi altele. Transportul va fi asigurat cu microbuzul şcolar iar alte cheltuieli pentru masa elevilor şi intrările la obiectivele vizate vor fi suportate din sponsorizările care s-au făcut pentru Gala Premianţilor 2015, eveniment desfăşurat în zilele de 16- 17 iulie la Casa de Cultură a oraşului Ştefăneşti.
”Elevii vor fi însoţiţi de Alina Grosu, profesor de biologie, ai cărei elevi au obţinut mai multe note de 10,00 la examenul de Bacalaureat din acest an”, a declarat în comunicatul de presă trimis redacției, Elena Marineac, directorul Liceului Teoretic ,, Ştefan D. Luchian” din Ştefăneşti.
”Ne mândrim cu astfel de elevi şi profesori care contribuie la creşterea prestigiului unităţii şcolare”, mai este menționat în comunicat.
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024